26 octombrie 2010

FASCINATIA DAVID GARRETT

Sau cum ar spune bunica : "Manca-l-ar mama de frumusel " ...
Sau cand Dumnezeu le da unora din plin ( din fericire ).
David Garrett  este un foarte tanar violonist german (nascut in 1981...) , "rezultatul" unui jurist german ( un pasionat violonist de altfel ) cu o prim-balerină nord americană. David ,considerat un „Wunderkind” , primește prima vioară la vârsta de patru ani si ia lectii cu profesori celebri. Deja la vârsta de 14 ani are un contract cu firma de discuri muzicale „Deutsche Grammophon” preluând pseudonimul „Garrett” - numele de familie al mamei sale. De la 18 ani a urmat ca student cursurile lui Itzhak Perlman de la Juilliard School of Music, fiind printre cei mai buni absolventi .( semnficativ sau nu, in facultate si-a mai suplimentat veniturile pozand ca model ... are si cu ce, sa recunoastem :) .
La 17 ani, a cântat cu Orchestra Filarmonicii din München, sub bagheta lui Zubin Mehta, la Dehli şi Mumbai, cu ocazia aniversării a 50 ani de la dobândirea independenţei Indiei.
Garrett este considerat ca unul dintre cei mai buni violoniști contemporani, la concertele lui cântă pe o vioară Stradivarius din 1710, care valorează mai multe milioane de dolari ( cunoastem unele beizadele autohtone care in loc de Stradivarius au in "cutiile" lor Bugatti Veyron, Maybach sau Aston Martin ... si ele niste pretiozitati, dar de alt calibru ...deh, fiecare cu "geniul" lui ....) . Vioara si-a cumparat-o el, nu a primit-o cadou. E si asta o alta diferenta.
David este înregistrat în Guinness-book ca unul dintre cei mai rapizi violoniști din lume, care a realizat într-un timp record ( 66 secunde) să cânte la vioară 13 note muzicale pe secundă din opera „Bondarul” a lui Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov.

19 octombrie 2010

UN CHIUL MIC, DE TOAMNA

De doua zile chiulesc. Clar, fara dubiu si fara remuscari . Si mai ales fara un scop precis, in afara de a ma huzuri doar cu  mine insami fara sa fac nimic. Pur si simplu duminica mi-am spus "maine nu merg la serviciu. Poate nici marti ..." Se pare ca am nevoie de zile eu-eu . Printre cei apropiati, ma strecor sa ma cuibaresc langa mine , de toamna.
Serviciul poate sa mai  astepte pana ma intorc ...adica nu pot decat sa sper ca nu se va prabusi :) . Bine, am si norocul ca pot sa fac asta (inca ). Pentru o workaholica asa ca mine, careia i se pare ca nimic nu merge, ba chiar totul se darama fara ea, e o mare chestie dom'le :) ....
Prima senzatie a fost de neliniste , ieri pe la ora 9,00 ... Inca eram in pat ! Am dat "Ignore" si mi-a trecut in circa jumate de ora. 
Mi-as fi dorit sa stau toata ziua si sa nu fac nimic, nimic, doar sa citesc, vad filme, dorm. Punct si de la capat. Nu mai stiu unde si cand s-a rupt traseul acesta de vis. Poate dupa ce am : spalat rufe, uscat rufe,sortat si pus la loc rufe spalate, vazut o scama si inca una ( de unde or fi aparut ? )... si de aici  un intreg du-te-vino prin casa aranjand si iar mutand si da-te un pas inapoi si vezi daca nu e ma bine cum era inainte ... Nu mi-as fi banuit asa un comportament compulsiv si maniaco-igienist :) - Prin urmare, am plecat si ieri si azi prin oras, prin ploaie, am mers pe jos chiar daca m-a plouat ( sic ! cineva stie de ce :) ! ), am gatit, am dormit si-atat - N-am bifat : TV , citit . Asta inseamna ca mai am nevoie de niste zile din astea :) , cat de curand !
N-am avut revelatii despre mine , n-am gasit raspunsuri la intrebari existentialiste marcante si in general n-am descoperit mare lucru ( ce surpriza !!!) . 
Ceva tot am descoperit insa : ca e un noroc sa poti avea zile din astea ( fara sefi, angajati, copii, sot,parinti, neamuri, prieteni-doar daca vrei ); ca e minunat si chiar necesar sa ne oprim putin si sa ne detasam de ceea ce ne bantuie zilnic : job, tasks, dead-line,  scoala, copii, etc.,etc. Astfel (ne) regasim in privirea de ansamblu lucruri care le-am uitat sau nu le-am stiut. 
As fi vrut sa regasesc toamna aceea draga cu miros de frunze arse , dar si miros de crizanteme ude, cu lumini de aur si rubin  in crengi si neguri peste vai. Cred insa ca a cam disparut, ca si primavara si ne indreptam si noi spre 2 anotimpuri.

Pe unde mai esti ?


8 octombrie 2010

AM O TACERE. CUM PROCEDEZ ?

Contrar personalitatii mele publice, sunt genul de persoana care atunci cand este singura si incognito in lume, nu intra in vorba cu cei din jur decat daca are bifat ca job task asta ...Si imi place sa cred ca nu lansez cu nimic invitatii de vorbit catre interlocutori, daca nu am chef. Cu toate astea, cred ca perceptia mea despre mimica si semnalele mele din acele momente e gresita,altfel nu vad cum sunt atrasa in tot felul de discutii de prima fata si absolut futile .
Ce ii face pe taximetristi de exemplu sa fie atat de volubili cu persoane de care vorbele lor se lovesc dar nu ricoseaza ? E drept , inca n-am experimentat situatia in care m-as da surda ... sau muta , ceea ce daca apuc sa deschid gura si sa spun destinatia, se cheama ca nu mai am cum  :). Dar se pare ca pe unii un simplu "hm, nu, nu stiu, poate" nu-i descurajeaza defel ! Nici uitatul pe geam . Nici butonatul telefonului . Am vazut ca tine doar vorbitul la telefon, dar nici sa vorbesc de una in urechile altora nu-mi vine ! Ce-i de facut ? Oricum, poate ca pe taximestristi ii inteleg pana la urma, stau atata singuri, sau se simt datori sa fie amabili cu clientul si sa faca conversatie, cine mai stie ?
Dar in ruptul capului n-am sa inteleg persoanele total straine de persoana mea, conjunctural ajunse in vecinatatea-mi si care imi asezoneaza creierul cu vorbe, vorbe, vorbe ... Nu mai tarziu de acu' cateva zile, eram in vestiarul de la sala, pregatindu-ma de plecare, cand de partea cealalta a dulapurilor o doamna trecuta bine isi usca parul . Fusese la piscina ( oare de ce ?) . Zici ca foehnul care sufla zgomotos a facut-o sa isi vada de-ale ei ? Ei as ! A inceput o tirada la adresa mea cum a vazut ea un domn la piscina care vaaai ce palid era, cred ca era bolnav ! Cred ca era bolnav de ficat ! Poate l-ati vazut ?
Nu , n-am fost la piscina.( greseala ! trebuia sa zic doar nu !)
Aaaa ( masurandu-ma asa putin  din cap pana in varful unghiutelor...) , dar unde ati fost ?
La sala ( iarasi greseala ! trebuia sa zic "dar ce va intereseaza ?" ??? ce pacat ca mama nu m-a invatat decat sa fiu politicoasa ...).
Va zic eu, i-am zis si la domnisoara care venea de la dus. Aia cu tatuaj ! Poate pe ea ati vazut-o ?
Nu, zic, n-am vazut-o !

Si de aici va dau cuvantul meu ca nu mai stiu prin ce sarituri de cuvinte mi-a tinut o tirada pornind de la : bolnav, n-are voie efort, implicit n-are voie sex, domnisoara tatuata e din aia, stiu eu, cum sa-mi zica ca sexul e bun, n-are nimica, le stiu eu pe astea, ca am lucrat multi ani si le cunosc, am fost camerista la hotel si acolo veneau tot felu', acuma sunt la pensie, dar ii vad cand merg la iarba verde, casa mea e langa padure si vin cu masinile, ii vad cum se duc cu patura , odata unu' s-a intors dupa o sticla si doua pahare , da, da, va zic eu ..........

Nu stiam daca sa rad, sau sa plang, sau sa fug, sau toate. Oricum nu stiam cum sa ma imbrac mai repede, as fi iesit cu hainele in brate, da' ma gandeam ca din noi doua tot eu as fi fost luata de nebuna si nu se face :) !

Deci, ce mecanism se declanseaza la astfel de persoane ca doamna de mai sus ? Sunt ele anormale, sau doar lipsite de bun simt ?

P.S.Oare asa pandea si madama spre padure ?




2 octombrie 2010

DILEME EXTREME SI TRISTE

Nu DilemaVeche, doar ale mele ...
(A nu se citi pentru cine vrea o sambata vesela, sau oricum mai optimista...).
Asta pentru ca sunt asa facuta incat desi incerc o perioada sa imi vad de trebile mele, hop ca pana la urma ma ambalez si incep sa vad si de trebile altora... Nici nu stiu cum e mai bine ! Sa fiu condescendenta, dar interior indiferenta, sau sa vorbesc asa cum gandesc , ceea ce inseamna ca ma si ambalez ?
Nu-i vorba ca daca situatiile sunt dezamorsate, nu conteaza ce fac pana la urma, dar cand sunt delicate ? Atunci ii bai !
De exemplu, cum procedam cand ne dam seama de gravitatea extrema a bolii unei persoane apropiate ? Ar trebui sa ii avertizam pe cei apropiati ca e grav, foarte grav ? Daca se declanseaza crize existentiale si drame morale prin ceea ce spun ? Ce ar trebui sa ii spui unei mame care isi vede copilul chinuindu-se dar inca spera ca o sa -i treaca ? Ei bine, in momentul de fata sinceritatea mea franca ma face sa intreb asa :
"Daca ai sti ca sunt ultimele luni din viata copilului tau , ai dori sa fii in fiecare zi langa el, chiar cu riscul de a iti distruge sanatatea , afacerea, relatiile familiale ? "
Cum poti sa spui  cuiva "ar fi bine sa te pregatesti de ce e mai rau, asa ca poate ar trebui sa fii linga el, sa il sustii indiferent cat e de dificil, rautacios, obositor si chinuitor" ?  Eu nu pot sa spun si nici nu stiu ce sa fac, asta e !
Asa cum nu putem judeca pe altii , fara a fi direct implicati, cred ca nici nu putem impune sacrificiul unor persoane care nu simt asta, sau sa zicem ca nu simt ca noi, cei din exterior. 
Unii oameni se iubesc pe ei insisi mai presus de orice si nici macar nu isi dau seama de asta.
Nu ca ar fi un lucru rau, sau imoral, dar nu stiu pana unde ar trebui sa mearga iubirea de sine si unde(sau cand) ar trebui sa o abandonam . Dar pentru copilul tau sunt sigura ca ar trebui ...