26 septembrie 2011

SPINNING AROUND

Să zicem că ești tânăr, nici prea mult, nici prea puțin ....între 30 și 30 și ceva de ani e ok ?
Ai avut câteva experiențe în viață care îți dau dreptul să zici că n-ai trecut chiar ca gâsca și că știi ce vrei de la ea... de la viață, nu de la gâscă :) ...Ba poți să zici chiar că știi și cum sunt oamenii, desigur nu te consideri doctor docent în materia asta, dar nici nu te poate prosti cineva chiar așaaa cu una cu două !
Ai avut și câteva relații de prietenie, mai mult sau mai puțin serioase ... numărul lor depinde de : sex ( ca să fie clar, masculin sau feminin ;) ), câtă libertate ți s-a dat sau ți-ai luat când nu erai independent de mama și de tata, câtă dorință ai avut fie de a "experimenta", fie de a nu rămâne singur prea mult timp ( nu vă gândiți la disperarea de a rămâne singur, e altceva ...) și nu în ultimul rând de noroc ... Evident, norocul e privit pur subiectiv, unii pot spune că au avut noroc să aibă cât mai multe "experiențe", alții il văd ca pe un ghinion că tot au trebuit să caute, să caute,să caute persoana potrivită și căutarea asta , deh, a presupus cunoaștere :) ....
Și la un moment dat apare acea persoană care îți va da încet, încet tot universul peste cap !
Ca să fie clar, nu vorbesc despre acele relații împlinite, echilibrate, luminoase.
Vorbesc despre acelea care îți dau semnale și chiar iți spui în gând că nu au cum să fie altceva mai mult decât de ... conjunctură ! Cu toate astea, ce conspirații se nasc în univers de te trezești cumva însurat, măritată, înțepenit/ă deci într-un ansamblu conjugal pe care nu îl visai când erai un visător și cu siguranță nu așa ți-l dorești ? Ce te face totuși să spui acel DA ? Ce vârtej de evenimente te amețește ca în final să "clachezi" ? 
Văd în jurul meu perechi create artificial, unii chiar recunosc că nu și-au dorit de fapt o căsătorie, dar a fost o chestie de ...conjunctură ...și aproape toți dau din umeri, aruncând vina pe implacabila fatalitate !
Lucrul care (nu știu de ce) mă doare cel mai tare este să văd cum sunt implicați și afectați copiii. Aproape că sufăr văzând că nu au acel mediu plin de dragoste și liniște și echilibru care se spune că ar trebui să fie ... Am auzit și teoria că "nu plec/divorțez pentru copil/copii"... Chiar dacă nu sunt scandaluri și violențe, chiar dacă mama și tata sunt împreună, cât de benefică este o relație RECE ? Sunt gesturi mărunte, care poate pentru unii nu contează zicând că sunt neobservabile, gesturi de tandrețe neostentativă, care ar trebui să facă parte din ritualurile zilnice și pe care copilul să le perceapă , poate mai intâi involuntar, inconștient, dar să aibă parte de căldura relațiilor dintre părinți ... Incă nu am găsit un răspuns la dilema a sta într-o căsătorie de dragul copilului versus divorț, știut fiind cât de traumatizant este și acesta din urmă și știut fiind și că un copil își dorește alături ambii părinți, no matter what ! Dar pentru dezvoltarea lui de mai târziu, cât de bine poate fi ?
Și atunci, de ce nu putem să alegem cât de bine putem noi, măcar de dragul copiilor ce vor fi să vină?  
Oare teama de singurătate să fie încă cea mai mare teamă interioară a timpurilor noastre ? Sau a fost dintotdeauna ?

13 septembrie 2011

O INSPECTIUNE

Am descoperit recent asta ... Savurati si voi :) !

Profesorul: Că-z onorat domnul inşpectore va binevoi doară un momănt să asculke aplicaţiunea metoaghii intuikive.
Inspectorul se aşază, scoate carnetul şi condeiul şi ascultă.
Profesorul: Mă prostovane, tu ala ghe colo... Spune-ne tu doară: ce iaşte, fiinţă şi ce iaşte lucru, mă?
Elevul: Lucrul, dom'le, este care nu mişcă, şi fiinţă pentru că mişcă.
Profesorul: No! Dar ornicul meu... prostule! Fiinţă-i ori lucru?
Elevul: E lucru, dom'le!
Profesorul: Că-z doar mişcă, mă! auzi-l. (Bagă orologiul în urechea elevului)
Elevul (ferindu-se): Da', dacă nu-l întoarcem, nu mişcă.
Profesorul (satisfăcut): Bravo! (către domnul inspector); ş-apoi doară ăsta-i ghintre cei meghiocri... Bine! (Elevul trece la loc). Tu, mă, alălalt ghe lângă el... Câke picioare are boul, mă?
Elevul: Patru, dom'le!
Profesorul (vesel): Ei, pe dracul că-z doar n-o ia aibă şăpke!... Şi ce e boul cu patru picioare? Lucru ori fiinţă? Ha?
Elevul: Fiinţă, dom'le!
Profesorul: Dar masa, fiinţă-i?
Elevul: E lucru, dom'le!
Profesorul: No, că-z n-are şi ea patru?
Elevul: Da, dar nu se mişcă, dom'le!
Profesorul (şi mai vesel): Ei, pe dracu' să se mişte... poake doar cu şpirikismus!
Inspectorul (tuşeşte tare şi caută să schimbe vorba): Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta?
Profesorul: Anibal Ioanescu.
Inspectorul: Răspunde bine.
Profesorul (cu siguranţă): Că-z ăsta-i ghintre cei bunişori... No! la gheografie acuma... Mă! tu ghe colo... Spune-ne tu doară toake ştakele Europei.
Elevul: Franţa, dom'le!
Profesorul: Franţiia, bine!
Elevul: Anglia, dom'le!
Profesorul: Iaşte!
Elevul: Germania, domle!
Profesorul: Ghermania!
Elevul (se porneşte repede. Profesorul dă din cap afirmativ la fiece nume de stat, cu satisfacţie şi cu mândrie) Elveţia, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, România, Serbia, Muntenegru şi Grecia... dom'le!
Profesorul (incruntindu-se): Şi apoi mai care mă?
Elev l: Atâtea, dom'le!
Profesorul (începând să scrâşnească): Dar Spania, mă?
Elevul (intimidat)! Şi... Spania, dom'le!
Profesorul (mai aspru): Dar Spania, unghe-i Spania?
Elevul: ...?!
Profesorul (magistral): Şpania-i lângă Portocalia, mă boule, şi viţă-versa!
Elevul (aiurit): Şi... Spania şi Portocalia, dom'le!
Profesorul (din ce în ce mai sus): şi mai care?
Elevul (pierdut): Viţăvercea, dom'le!
Profesorul (indignat): Nu Viţăversa, mă! Dănimarca, mă! Daněa, mă! (şoptind ameninţător printre dinţi): Dania tătână-tău!
(Energic); Merji la loc, boule!
Elevul pleacă obidit la loc.
Inspectorul (conciliant): Ei, oricum, tot a ştiut destul de bine.
Profesorul (încă fierbând de ciudă): Pe dracu' ştiut! Traiane Ghiorghiescule! Vină tu... Spune-ne tu doară, s-audă şi onorat domnul inspector: dacă sunt în lume apoi câke la veghem doară, cine le-au făcut pe toake?
Elevul (sigur): Natura, dom'le!
Profesorul ( zâmbind cu bunătate filozofică): Ei, pe dracu', Natura!... Dar pe Natura aia cine au făcut-o, mă prostovane?
Elevul: Dumnezeu, dom'le!
Profesorul: Dar vezi bine că Dumnezeu, că-z doar nu tată-tău şi mumă-ta!... No, acuma... noi, românii, musai doară să şkim pe cum că; ghe unghe ne trajem noi?... ghe unghe?... spune!
Elevul (energic): De la Traian, dom'le!
Profesorul: ( făcând cu ochiul inspectorului care stă în admiraţie): Şi cine era Traian?
Elevul: El era om bun!
Profesorul (emotionat): Bun drăguţul ghe el, zic zău lui Dumnezeu bun... Şi cu cine s-au bătut el?
Elevul (brav): Cu Turcii?
Profesorul (râzând cu mult chef): Pe dracu! Ca-z unghe erau Turcii pâna atunci în Europa... Mai târziu doară apoi s-au ghescoperit turcii... (Puternic): Cu dacii, mă!
Elevul (mai tare): Cu dracii!
Profesorul: Că zău lui Dumnezeu că cu draci s-au bătut! Dar mai apoi, ştefan cel Mare şi Michaiu Bravul cine au fost?
Elevul (mândru): Ei erau oameni buni.
Profesorul (aprobând cu tărie): Buni, mă!... Şi s-au bătut...
Elevul (cu multă mândrie naţională): Cu draci!
Profesorul (entuziast): Cu draci! Zic zău lui Dumnezeu! Merji la loc!... Bravo, prostovane. (Către inspector, care e transportat):
Că-z ăsta doară iaste un şcoler emininke!
Inspectorul: Are şi mult talent!
Profesorul (cu siguranţă): Ei, pe dracu talent!... că talent nu-i doar ghe vreo samă! Asta-i lucru anticvat... Cu metoaghele mogherne doară, totul zace numai în aplicăţiune!... No, la muzică acuma... Spune-ne, Popăscule: ce-i muzica?
Elevul: Muzica este care cântă, dom'le.
Profesorul (nemulţumit): Nu aşa loază! Nu cuvânta doară ca râtanii... vorbeşte ca şcolerii. Dă-ne tu numaighecât ghefiniţia chiară şi aghecvată!
Elevul: Muzica este...
Profesorul: Ce?
Elevul: Este când...
Profesorul (foarte nemulţumit şi repetând definiţia): Muzica iaşte aceea care ne gâghilă urechile într un mod plăcut... (printre dinţi, aparte, şcolarului): Ia seama doară să nu ţi le gâghil eu ţie într-un mod neplăcut! (Se aude clopotul de ieşire).
Inspectorul (se ridică; copiii fac şi ei ca inspectorul): Domnule profesore, sunt foarte mulţumit. Metoda dumitale e admirabilă...
Profesorul (tăindu-i vorba cu mândrie): Că-z asta doară e metoda lui Peştaloţiu.
Inspectorul (urmând): ... Şi zelul dumitale vrednic de laudă... (Către elevi): Voi, băieţi, căutaţi a profita de ştiinţa bunului vostru profesore şi nu uitaţi că de la voi aşteaptă mult patria, România, pentru viitor!
Profesorul (conducând cu multe reverenţe pe inspector şi încântat de rezultat): Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule Inşpectore? Apoi dacă-s porci şi n-au ghestulă aplicăţiune!


Genial :)) !!
Si alta ....de vazut !






3 septembrie 2011

O REVELATIE DE-A MEA ...

Se spune ca in viata iti duci singur crucea. Vorba ar putea fi analizata mult si des, dar nu asta vreau sa fac, era doar un punct de plecare.Sau mai degraba de finish ...
Asa cum mi se intampla cateodata , ma pocnesc unele revelatii in timpul unor activitati de 2 lei ... De exemplu azi ma pregateam sa ies din casa si in timp ce ma incaltam, am realizat brusc ca nu ma mai stresez pentru ce-ar putea zice si gandi niste neamuri despre fapta/faptele altor neamuri :) ..... Ba mai mult, nici nu ma mai intereseaza ce s-ar putea intampla ....Nu ma mai intereseaza decat ceea ce priveste strict faptele si spusele mele.... si-atat. Nu mama, nu tata, nu bunica, sa nu mai zic de vecini ....
Pentru ca nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt de felul meu asa...mai perfectionista, in sensul prost inoculat pe timpuri taranului roman ”sa nu te vorbeasca nimeni de rau” . Si daca nu vreau sa ma comenteze pe mine, ani de zile am extrapolat dorinta si la cei din preajma mea. Uitand de fapt ca nu sunt stapana si nici macar responsabila pe faptele lor ! Asa incat ma simteam uneori prost, sau rusinata, sau vinovata, pentru critica facuta la adresa unor persoane apropiate, probabil pe principiul ”cine se-aseamana s-aduna ”, desi nu semanam, doar ne ”adunam” ...cateodata :) ....
Si cati dintre oameni nu s-au simtit rusinati si ei de faptele altora, de parca ei le-ar fi facut ?
In viata operam de multe ori cu situatii ipotetice . De multe ori ele sunt atat de indepartate si atat de putin probabile si cu toate astea mintea noastra nu se poate opri sa nu le aseze in scenarii care necesita un maaare consum nervos ! Dar chiar daca s-ar intampla, nimic din ce s-a intamplat deja nu poate fi schimbat....
Ar trebui sa invatam sa nu mai preluam din problemele altora si sa ne concentram strict pe cele proprii. Tine de indiferenta ? Sau de o iubire mai putina ?  
Nu stiu, dar stiu ca nu voi mai chema nici ”politia”, nici ”pompierii” ( adica instantele mele moralizatoare ) decat in cazul meu ...Pentru ca, nu-i asa, fiecare isi duce singur crucea ...