23 iulie 2011

BUNATATEA, INTRE REALITATE SAU PROSTIE

Prinsa in ultimul timp in niste dileme existentiale (:D) , am dat cautare pe net sa vad ce (mai) inseamna a fi bun, ce inseamna bunatatea ... Dincolo de explicatiile stiute ( a face bine, a darui iubire, a darui ..., a accepta pe oricine asa cum este, etc.etc ...), n-am gasit nimic care sa ma multumeasca . Platitudini...
Nu suntem buni, oricat de mult ne straduim sa fim, sau mai bine zis nu suntem 100% buni. Unii spun ca este usor sa fii bun cand esti fericit, sau cand iti sunt implinite majoritatea nevoilor, dar foarte greu, aproape imposibil cand esti ranit, sau suferi.  
Totusi, care mai sunt limitele ? Mai este valabil principiul intoarcerii celuilalt obraz cand te loveste cineva ? Mai crede cineva in el astazi, sau a ramas doar o predica buna de spus ( nu si de facut ) de catre preoti ?
Ridici mana, ca sa parezi o lovitura, sau mergi mai departe si lovesti chiar, ca sa previi o alta ?
Eu recunosc, nu lovesc. Dar as putea sa o fac foarte usor din vorbe. Mai mult decat sa ma apar, stiu ca pot sa lovesc dintr-o singura fraza pana in strafundul sufletului . Si totusi, nu o fac. Dar ma simt sfasiata (uneori )  intre impulsul de a o face si intrebarea "DAR PENTRU CE  ???"
Pe de alta parte,  cred ca unii prieteni se intreaba cum de nu fac totusi nimic . Si astfel ajung sa ma intreb : e normal sa nu faci nimic ? E ceva in neregula cu mine ? De ce sunt asa ? 
E clar, cum bunatatea in forma ei pura nu exista, inseamna ca buna nu sunt, atunci nu-mi ramane decat prostia? Ce este intre ele ?




16 iulie 2011

OSHO

În general, oamenii nu caută să-şi eleveze conştiinţa. Dimpotrivă, ei trăiesc prin mintea colectivă a societăţii, prin psihologia maselor, urmând orbeşte mulţimea din jurul lor. Conştiinţa este un fenomen individual - pe care trebuie să-l creezi singur. Societatea nu te poate ajuta; dimpotrivă, ea te va împiedica în toate modurile posibile să devii cât mai conştient. Societatea nu are nevoie de oameni rebeli, ci de roboţi care să respecte status-quo-ul, stabilimentul, biserica, statul. O fiinţă rebelă este periculoasă, deoarece ea nu va accepta nimic care i se impune din exterior, nimic care este în contradicţie cu trăirea ei interioară - şi va crea această revoluţie interioară şi în ceilalţi.
.........................................................................................................................................................
Dacă duci în mână pietre crezând că sunt diamante, eu n-am să-ţi spun să renunţi la acele pietre, ci am să-ţi spun doar: "Fii atent şi mai uită-te o dată!". Dacă vezi singur că nu sunt diamante, mai e nevoie să renunţi la ele? Îţi vor cădea din mână de la sine. De fapt, dacă mai vrei totuşi să le cari, va trebui să faci un efort mare, îţi va trebui o mare voinţă să le mai cari. Însă nu poţi să le mai cari mult. O dată ce ai văzut că sunt inutile, fără rost, nu se poate să nu le arunci. Şi o dată ce ai mâinile goale, cauţi adevăratele comori. Iar adevăratele comori nu se află în viitor. Adevăratele comori se află aici şi acum.
............................................................................................................................................................
Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată.

14 iulie 2011

MINTE/MA-DEZ MINTE/MA

Mintea mea e ca o "fiara" care trebuie mereu hranita...Uneori mai adoarme, dar niciodata nu-i stiu durata "somnului" ... si nici cand o apuca ...
O parte buna e ca nu trebuie nici sa ma tem, nici sa ma feresc de ea .
O parte proasta e ca nu stiu daca uneori primeste "ce-i mai bun" :) . Nu, de fapt stiu ca ar putea primi mult mai multe lucruri si mult mai bune, dar ... asta e !
De fapt, daca ma gandesc bine, are mai multe puncte slabe decat tari :
Alearga dupa himere ( de foarte multe ori - n.red.), lucreaza uneori prea intens (de multe ori neproductiv - tot n.red.) si creeaza insomnii , analizeaza prea mult, despica prea tare si trage concluzii fara sa salveze omenirea, ba chiar nici pe cei  care vrea sa-i "salveze" cu un sfat nu reuseste ... nu poate rezista la ciocolata , ba se lasa chiar stimulata de aceasta, dovedindu-si slabele-i puteri volitive....se lasa usor cucerita de alte minti si nu reuseste sa se impuna in fata inimii ... cred ca ajunge, altfel ar simti ca am criticat-o prea tare :D.
Puncte tari ? Habar n-am ! Voi sti cand isi va dovedi utilitatea absoluta (daca va avea - n.red.finala ) ! 



10 iulie 2011

DESPRE CERTURI, IRONII SI ALTE LUPTE

Cand doua persoane isi disputa un punct de vedere, inevitabil apare o batalie in planul ideilor materializate in cuvinte. Aceasta e varianta simpla.
Cand ele isi disputa mai multe puncte de vedere, ba chiar un spatiu fizic personal, cum este intr-o familie de exemplu, nu mai e doar o batalie, apar mai multe lupte , ba chiar un intreg razboi....
Razboi verbal, fizic, emotional, surd sau zgomotos, cu escaladare a conflictului rapida si atunci se poate termina mai repede, sau dimpotriva, cu tactici gandite, premeditate, cu impacari de suprafata si neconvingatoare, iar razboiul tactic poate lungi "boala" si o viata ....
Unii spun ca e mai bine sa te certi din cand in cand, pentru a permite tensiunilor sa rabufneasca, sa depresurizeze un conflict.
Altii spun ca nu e bine, cuvintele ranesc, lasa semne si atunci mai bine iti musti limba si astepti sa treaca furtuna.
Personal, nu sunt adepta nici unei situatii. Nu cred in certuri, dupa cum nu cred nici in taceri.Ambele ranesc, desi se spune ca ignorarea e mai rea, e ca si cum nu ai exista ...
Nu cred nici in ironii. Se spune ca ironia este felul cel mai rafinat de a expune defectele altora. Cand te ironizez, incerc sa te reduc ca individ la un nivel mai jos decat al meu, sa iti arat ca nu esti atat de bun pe cat te crezi....De ce ? Evident, sa ma situez eu la un nivel superior si sa iti arat ca nu ma meriti, ba mai mult, iti fac un favor de fapt, ca iti acord atentia mea ...
Cred in comunicare. Decenta, rezonabila, argumentata.
Cred in ascultare. Activa, proactiva, a mea si a celuilalt.
Fara acestea doua, nici o relatie nu ar putea exista cu-adevarat si pe deplin.Restul sunt amagiri.
Cred in prezumtia de nevinovatie.
Si mai cred in bun simt.Nu in sensul politetii, desi daca macar asta ar fi si n-ar strica, ci in sensul de a nu rani pe celalalt, stiut fiind cat de tare pot lovi uneori cuvintele...
Da stiu, e foarte greu sa te abtii, dar e atat e usor cand te gandesti daca tu ai putea suporta sa (te) auzi ....

6 iulie 2011

LUMINA

Nu stiu cand vei veni.
Dar stiu ca atunci cand te vei apropia, lumina mea se va imparti in doua si jumatate te va astepta la coltul strazii. Iti va infoia crengile brazilor si iti va inteti ciripitul pasarilor. Iti va scoate in cale o pisica alintata( sa fie a mea ?), si iti va bate din pleoapele a doi norisori sa stii ca aproape ai ajuns...
Iar cand ne vom intalni, lumina se va intregi si va lua forma unui cerc.
Si-atunci vom sti.

5 iulie 2011

VECINII DE LA 5

Pe cand eram copii, toate zilele noastre coborau, urcau si se invarteau in jurul blocului. Era un bloc mare, de 10 etaje, cu oameni abia mutati si cu multi copii, in general mici ... Asa se face ca aveam prietene si prieteni de la parter pana la etajul 8...... Adultii legau si ei prietenii, desi mai putine ca ale noastre, care nu mai reuseam sa lungim zilele spre seara numai sa nu ne ducem in casa !
In acele vremuri, a aparut o pereche noua de vecini. Vecinii de la etajul 5. Tineri, mici de statura, foarte tacuti si dupa cum s-a vazut in timp, foarte misteriosi. In niste vremuri in care peretii blocurilor vorbeau despre tine orice, a fost o mirare perpetua aceasta familie care nu avea nici copii ( si nici nu au mai avut....), nu isi facea nici prieteni, nu primeau nici alti prieteni, desi erau placuti la infatisare si politicosi ... Si mai presus de toate, nimeni nu putea spune nimic despre ei !
Cand am mai crescut putin, copii frumosi si nebuni ce eram cutreieram toate padurile si muntii ce ne inconjurau ca niste iezi neobositi. Atunci i-am vazut de multe ori si pe ei 2 , doar ei 2, pe-aceleasi carari, pustii de-altfel, cu toate ca se vede ca nu chiar atat de pustii cum credeam noi. Si mi-au placut !
Multi ani au trecut de-atunci, eu una acele carari nu le-am mai batut desi am descoperit altele si nici la ei nu m-am mai gandit. Pana acum.
I-am revazut duminica aceasta. Ma intorceam spre casa si m-am gandit sa rup firul soselei si sa merg pe drumuri mai putin umblate, la marginea muntelui si la marginea lacului. Speram sa vad poate lebedele , dar n-am avut noroc de data asta.
Erau in fata mea, ca de obicei doar ei 2, pe un drum colbuit care ducea spre coada lacului . Si isi vorbeau. Ea povestea molcom ceva si el zambea discret in colturile gurii. Si lasau asa o impresie puternica de intimitate, de ceva de nepatruns de un ochi strain, incat m-am emotionat !
Mi-am zis ca e incredibil cat de frumos au trecut impreuna prin viata, daca si la aceasta varsta inca mai fac plimbari(lungi!) impreuna, inca mai au ce sa-si spuna, inca isi mai pot zambi de parca doar celalalt are cheia secreta a gandurilor lui ...Deci poti sa traiesti o viata fara sa ai nevoie de public, de anturaj, fara sa te uzezi in doi fara copii, fara sa vrei altceva doar de dragul a altceva !
Si brusc mi-am dat seama ! Nici nu trebuia sa vad duminica alte lebede.... Universul mi i-a scos in cale pe ei ...Ei doi erau "lebedele" mele !

1 iulie 2011

TELEGRAMA

‎...deci am sa incetinesc putin si am sa las sa coboare la prima statie cateva vise. Mi-au spus ca vor sa fie culese de tine, ca va cunoasteti si ca langa tine o sa le fie mai bine ...
Le-am spus ca n-am vorbit cu tine, nici macar nu stiu daca le vrei si daca ai loc sa le cresti, dar n-au vrut sa inteleaga. Deh...vise, na !
Asa ca sper sa gasesti telegrama asta in cutia ta plina de ganduri si alte 1000 de telegrame, inainte de a o lua vantul... Sa faci loc, sunt vise care merita ...