17 ianuarie 2012

REFLEXIA

Un copil l-a întrebat într-o zi pe tatăl său :
”- Tată, ce sunt banii ?”
”- Privește ! ” i-a răspuns tatăl său.
A luat un ciob de sticlă obișnuită și l-a pus lângă fereastră, astfel încât copilul putea vedea in ciob, ca într-o oglindă, strada, trecătorii, mașinile.Apoi i-a spus :
-Acum, uită-te bine . Am să pun bani pe toată sticla asta. Am s-o acopăr cu bani. Acum nu mai vezi nimic din ce se petrece pe stradă. Nu te mai vezi decât pe tine.”

Asta e o poveste cu tâlc, desigur, bună a fi spusă cât ești mic și caracterul ți-i la modelare ;).

Dar eu aș merge mai departe și aș risca să zic : poate că uneori nu ne mai vedem nici măcar pe noi. Nu numai ce e în jurul nostru.
Și nu e din cauză ca suntem orbiți de bani, ba din contră : uneori lipsește chiar ”strălucirea” lui !  Și atunci ne pierdem timpul în veșnica ”goană după aur ”, o goană care te lasă sleit de puteri, iar zilele trec fără substanță una după alta. 
Să stabilesc ceva : nu am nici prea mulți, nici prea puțini(bani, adică) . Nu-mi fac un scop în viață din a face averi. Nu-mi doresc nici mai mulți decât îmi sunt necesari pentru un trai decent. Nu fac nici apologia banilor și nici n-am să-i ridiculizez pe cei care o fac.
Dar ciobul meu de sticlă îmi reflectă din stradă altceva : o stare de deprimare sinistră , care pare să se extindă ca o plagă peste tot mai multe generații.
Am devenit ursuzi, opaci, cu un veșnic sentiment de neputință și de luptă fără rost, dar mai ales am devenit oameni  FĂRĂ SPERANȚE. Ni s-a atrofiat chiar și talentul de a face haz de necaz . Și poate că n-ar fi cele mai rele zile din viața noastră, dar printr-un soi de osmoză ciudată, așa le simțim pentru că ne transmitem alienarea asta tristă de la unii la alții...
Cine mai spune acum ” în vremuri de restriște , să ne întoarcem la valorile de bază ale umanității” ? Ahaaa ... și cu  nevoile de bază, ce facem ? Uităm că unii abia au ce mânca ? Uităm că unii mor din cauză că n-au acces nici la sistemul ăsta de sănătate, debil așa cum e el, dar e, deocamdată ...  Ce facem cu nevoia de siguranță ??? Mai simțim că avem vreo siguranță a viitorului ?
E adevărat că ”banii n-aduc fericirea”, dar și continuarea cu ”dar uneori o întrețin” e-adevărată. 
Mă contrazice cineva ?

10 ianuarie 2012

MESAJ DE LA NEVASTĂ

Dragul meu soţ , 

Înainte de a te întoarce din călătorie, voiam să te anunţ că am avut un mic accident de camionetă când să intru pe alee. Nu prea grav din fericire şi chiar nu am paţit nimic, deci nu te îngrijora în privinţa mea !

Tocmai veneam de la Wal-Mart şi , când să intru pe alee, am apăsat din greseală pe acceleraţie, în loc de frână... Uşa garajului e uşor îndoită, dar camioneta s-a oprit, din fericire, când ţi-a atins maşina...

Îmi pare nespus de rău, dar ştiu că un suflet bun aşa ca tine mă va ierta. Ştii ce mult te iubesc şi ţin la tine, dragostea mea ! Ataşez o fotografie, ca să-ţi faci o idee, bine? 

Abia aştept să revii în braţele mele !

Sotia ta iubitoare, 
Maricica


P.S.: A sunat "prietena" ta... 



6 ianuarie 2012

NEW YEAR ! NEW ME ?

La mulți ani tuturor! Pe nou, pe vechi, pe sfinți , pe toate zilele de sărbătorit !

Aș fi vrut să vă anunț că o falie spațio-temporală m-a furat din locul unde supraviețuiam zi după zi și că încă nu m-am întors ... Că am căzut prin ea și mă găsiți aici :












Și că vă aștept cu drag la noul meu loc de muncă :)!

Daaar ... Nu ! N-am căzut în falia aia, de fapt cred că o caut eu mai mult decât o să mă fure ea ....

Sunt tot pe-aici, nici un ”new me”, deocamdată ! Lucrez la asta, în schimb.
Sper că voi sunteți pe ”falia” care trebuie și că timpul e îngăduitor cu voi.
I`ll be back, soon ;) !