16 februarie 2011

INTERVIU CU PAULO COELHO

ALL YOU NEED IS LOVE

Cu sprijinul Simonei Kessler, agentul literar al lui Paulo Coelho în România, Cristina Ţopescu a avut ocazia să se întîlnească cu scriitorul brazilian în cursul lunii septembrie la casa lui din Saint Martin, în sudul Franţei, pentru a-i lua un interviu (interviu care a fost apoi difuzat la Prima TV, luna următoare). Cristina Ţopescu a avut amabilitatea să ne pună la dispoziţie transcrierea convorbirii ei cu Paulo Coelho, din care am făcut o selecţie în cele ce urmează.

Dle Paulo Coelho, cum aţi devenit scriitor?

Fac ceva ce am ales într-un moment în care mulţi cred că e prea tîrziu să aleagă un drum nou, cînd aveam 38 de ani. Cînd am mers prima dată în România, aveam acest vis: "Dumnezeule, experimentez lucruri atît de diferite!". Mi-am cumpărat o maşină de scris în Amsterdam şi am aşternut pe hîrtie călătoria mea prin Europa. Însă nu am îndrăznit să mă apuc de scris. M-am gîndit că nu eram pregătit. Sau, dacă făceam ceva important pentru mine şi dădeam greş, aş fi fost profund rănit. Majoritatea oamenilor au tendinţa de a nu-şi urma visurile pentru că, atunci cînd îţi urmezi visul, poţi fi rănit şi nu mai poţi da vina pe părinţi, pe soţie sau pe copii. Este alegerea ta. Aşa că am amînat ani de zile visul de a deveni scriitor. Apoi, a urmat pelerinajul la Santiago de Compostella. În acel moment, mi-am spus: "Viaţa este mult mai simplă decît am crezut."

continuarea aici

Apărut în Dilema, nr. 554, 14 noiembrie 2003.

3 comentarii:

  1. Oachi, cred ca pt fiecare dintre noi viata este in realitate o cautare. Pe mine m-au marcat foarte mult despartirile. Ma auto-chemam aproape zilnic in curtea de judecata si imi faceam un auto-proces. Nu imi aduc aminte sa fi cistigat vreodata procesul. :)

    Dupa mii si mii de intrebari si raspunsuri, dupa mari amaracini si suferinte, dupa ce ajunsesem la concluzia ca viata nu are absolut niciun sens, si dupa ce ma retrasesm intr-o cochilie numai a mea pt a ma proteja, deodata am inceput sa vad si un coltisor de lumina. Nu stiu cum mi-am dat seama ca unul dintre principiile vietii este sa iubesti, sa-ti iubesti familia, prietenii, copiii, oamenii, florile, lumina. Sa iubesti viata. Si daca iubesti viata vrei sa si ajuti.
    Nu cred ca as putea sa pun in cuvinte ce extraordinara senzatie iti da aceasta dragoste pe care o oferi unei raze de soare, spre exemplu.

    Ochi, cred ca postarea ta anterioara este un exemplu perfect pt ce inseamna lipsa iubirii in viata oamenilor. O tragedie!

    Insa, inca nu m-am impacat cu despartirile si cum eu nu sunt genul de om care sa renunte la o idee, citesc si iar citesc, vorbesc cu oameni care sunt mai cunoscatori decit mine si incerc sa inteleg logica vietii si continuitatea ei.
    Poate voi si reusi. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Odille, stii ce se spune: daca iti doresti cu-adevarat, sigur vei reusi :) ...
    Acuma nu stiu la ce despartiri te referi, dar la modul general vorbin gandeste-te ca unii oamenii din viata noastra vin si pleaca, cu cat vin mai multi, cu atat mai multi pleaca... Dinamica relatiilor e necesara , la fel ca si uitarea, sa nu ne sufocam in hatisul relatiilor de tot felul ... timpul nostru pentru ceilalti pana la urma e limitat, nu le putem acorda tuturor atentie in mod egal si nici nu-i putem multumi pe toti, e absurd sa credem asta ... asa ca inevitabil, unii se vor departa pana vor disparea de tot, sau chiar noi vom face asta ...
    Nici pe departe nu ma consider o cunoscatoare, dar asta e logica mea . Poate vreodata te va ajuta ...
    Pe de alta parte, se mai spune ca atunci cand vom fi pregatiti sa acceptam ceva ( orice, o idee, un sentiment, un trecut, o greseala, etc. ) , vom sti si vom accepta- fara alte logici suplimentare...
    Sa stii ca noi doua avem cateva lucruri in comun, dar acum ma opresc la pasiunea pentru biografii- imi place grozav sa citesc despre viata altora, de obicei oameni care au insemnat sau inseamna ceva .....si nu in ultimul rand dragostea pentru sa zicem raza de soare, sau fluture, sau floare , sau un apus superb , sau ...:)
    Te inteleg perfect !!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Oachi, si sentimentul meu este ca noi doua avem o unda comuna de comunicare.


    Despartirile... de oameni dragi si de tara, acestea sunt marile mele dureri. Si pt acest lucru ma judec tot timpul si ma gasesc vinovata.
    Hotariri mari am luat din teama, teama ca as fi putut suferi. Abia de citiva ani mi-am dat seama ca teama este ca o boala care te face sa vezi deformat realitatea.
    Intr-un fel teama te face sa renunti sa traiesti.

    Nici macar nu suferisem eu in viata, ci imi insusisem aceasta teama de la ceea ce am vazut in jurul meu, adolescenta fiind. M-am infasurat complet in teama si-mi era ca un scut de aparare. Ma paraliza.
    Ceea ce spune Paulo Coelho ar fi trebuit sa fi citit cind aveam 18 ani. Dar nici acum nu este tirziu. Trebuie sa visam si sa ne urmam inima. Sa ne traim viata frumos.

    Oachi si eu iubesc fluturii. Ma gindesc ca poate o zina mica este purtata pe aripile lor.

    RăspundețiȘtergere