21 martie 2012

SĂ NU DESCHIDEM UȘA

Marea surpriză zilele acestea a fost dată de anunțul lui Teo Trandafir că se va căsători. După ani și ani de ceață totală asupra vieții ei intime, anunțul a căzut cu stupoare, mai ales că viitorul soț e cineva cunoscut relativ curând pe ... Facebook ! Lăsând la o parte discuțiile despre tot ce ar implica asemenea relații create în mediul virtual, mi-a atras atenția siguranța ei că este un om minunat. S-a mai aflat că este un fost rugbist, stabilit în Franța, care a mai fost și el căsătorit și are la rândul lui 2 băieți. Un om normal deci, care acum are ocazia să trăiască ceva frumos, văzut fiind ca un om minunat de către alt om. 
Stop.
Un om minunat, care a mai fost căsătorit... 
Și acum vin întrebările : 
De ce oamenii minunați care se căsătoresc(sau chiar daca nu se casatoresc, dar au o relatie) și care se presupune că la un moment dat sunt văzuți minunți de partenerii lor, sunt lăsați să plece ? Își pierd la un moment dat calitățile ? Sau nu mai strălucesc ca la început? Ne credem chiar atât de norocoși în viață, încât să mai sperăm că vom întâlni si alți oameni buni, sau poate chiar mai buni, încât să lăsăm să plece realitatea palpabilă spre alte zări ?
De ce, dacă sunt atât de buni, partenerii lor nu fac pe dracu-n patru să-i facă fericiți și să ramână ”până când moartea ne va despărți” ?
Sau ajungem să ne întrebăm că poate nu sunt atât de perfecți și că sigur ascund ei ceva.... Ideea asta mi-a inspirat-o cineva, nu că aș crede-o ! 
Apropos de asta.
După vreo 2 relații în care am dat mai mult decât am primit, dar eram fericită în naiva mea tinerețe, am hotărât, sătulă de neiubire, să trec de partea cealaltă și să văd cum e când altul te iubește mai mult decât iubești tu. N-aș putea spune că a fost minunat, pentru că oricât de bună e mâncarea, dacă n-are măcar puțină sare .... n-are farmecul absolut :) . Dar era ok ( până când n-a mai fost, dar asta e altă poveste :) ). Numai că superîndrăgostitul meu avea o problema : nu înțelegea cum de eu, dacă eram atât de ...perfectă, mai eram încă liberă și nu mă luase vreunul de nevastă deja :D ! Sigur acundeam eu ceva ! 
No, presupun că ar fi trebuit să dau pe repede  înapoi la prima mirare de acest gen ( cel puțin o minte lucidă așa m-ar fi sfătuit atunci) , dar cine nu vrea să facă o impresie bună și să demonstreze contrariul ?!  Și să recunoaștem, cine n-ar fi păcălit de învelișul frumos că uite, totuși cineva te vede perfect ! Chiar dacă se întreabă apoi dac-o fi adevărat ... :)
Așa și eu acum, dacă totuși fostul meu (soț) avea dreptate și nimeni nu e chiar perfect, cu toate că așa pare chiar și după câtva timp ? (pentru conformitate, eu am rămas în categoria ”aproape perfectă!”, deși nu mă-ncălzește deloc, eu dorindu-mi să fiu ”decât” normală ...)
”Mai toți oamenii sunt de acord că ”nimeni nu e perfect”, dar cine ar recunoaște că e un nimeni” ? -Radu Herjeu, poet și eseist român.
Ei ?! Întrebare colaterală : există oameni perfecți ? :D
Întrebarea mea rămâne însă : de ce lăsăm oamenii minunați să plece din viețile noastre ? Pentru că oamenii minunați nu pleacă niciodată degeaba, de capul lor. Sunt prea minunați s-o facă. Doar ceilalți le arată ușa. Sau chiar le-o deschid, mai mult sau mai puțin politicos.


13 martie 2012

DUPĂ 20 DE ANI, ALTĂ POVESTE

În ziua în care Emil a anunțat-o pe Angela că vrea să divorțeze, era o zi de sâmbătă. Angela terminase de făcut o ciorbă de burtă și un ostropel de pui pentru masa de prânz și se ștergea pe mâini, mulțumită. Mulțumită de gustul sublim al ciorbei, firește. Că doară n-avea să fie mulțumită de ceea i-au auzit urechile și care tocmai marca o răscruce în viața ei, prevestind un lung șir de tristeți provinciale. 
Poveste clasică, atât de clasică încât s-a banalizat în timp, Emil iubește pe altcineva ! Cu disperare, cu tot avântul celor 40 si ceva de ani, cum n-a mai iubit niciodata ( clasic, v-am zis ! ) și trebuie să divorțeze ACUM, că nu mai poate așa !
Angela a crezut întâi că, naiba știe cum, a înghițit cuțitul ăla cu care tranșase puiul și ceapa pesemne, că prea a săgetat-o prin stomac și apoi prin piept ceva ! Dar nu, cuțitul zăcea spălat, la scurs. Era doar primul fior de gheață care prevestea durerea. A reușit cumva să zică ”NU!”. Nu, ce ? a întrebat Emil. ”Nu-ți dau divorțul, dragă!” Și-a plecat mută în dormitor, doar începeau știrile de la ora 13,00. Doar nu era nebun Emil să dea la spate tot ce au clădit ei împreună peste 20 de ani, doar nu și-ar fi lăsat băiatul , lumina ochilor lui, să sufere și să rămână fără tată...

Între timp Angela a ieșit demult din dormitor, Emil iubește-n continuare pe ”MareaIubirecareivaschimbaviața”,  copilul nu știe nimic, n-au divorțat (încă), dar imediat ce vine vara se vor anunța mari schimbări, da, da...Odată cu faimoasa creștere a salariilor, ce coincidență !
Și între timp, fac mim  într-un frumos tablou  impresionist de familie fericită, cu cățel (în casă) și purcel ( la tavă ) și demagogie cât putem pentru prieteni și cine vrea să-i mai asculte.Ca să vă faceți o idee, ei erau din categoria ”pui” , ba chiar domnul și doamna ”Pui” în persoană.

Angela azi m-a căutat, c-o treabă mai mult sau mai  puțin urgentă. Dar se vedea că-i ”arde buza” să îmi spună. De unde până acum eram o ”fostă” prietenă (căci ea nu știe că prietenii adevărați nu devin ”foști, dar asta-i altă poveste...), deodată a avut o revelație. Exista cineva care putea să o înțeleagă ! Care putea să-i dea un sfat! Eu! 
Pe undeva, mă doare că a trebuit să se întâmple ceva rău, ca cineva să își aducă aminte de mine. Mă doare superficialitatea multora și prostia câtorva. Oare ar trebui să mă bucur că existența mea a devenit brusc interesantă pentru cineva care, atunci când era fericită, nu știa dacă mai exist ?
Oricum, am să încerc să n-o judec prea mult.
Păi ce să-ți spun eu, dragă Angela ? În primul rând, pot să-ti spun că te înțeleg la fel și când îți este bine, nu doar rău.Apoi, exact ce spune toată lumea : că viața nu se oprește aici !
Și în general, mă feresc să dau sfaturi :D.




7 martie 2012

”DU-MĂ FERICIRE-N SUS”....


Deasupra noastră, invizibil, plutește ca un fetus în lichidul amniotic un glob-oglindă: mii de fațete strălucitoare chiar și în întuneric. De-a lungul celor câteva sute și ceva de luni ( précis nimeni nu știe câte-or fi …) captează secunde de strălucire concretă , furate din viețile noastre .
Și-n drumul soarelui de la est la vest, când lumina va cădea pieziș pe câte o fațetă, o lume până atunci uitat-ascunsă va prinde viață :
Sunt eu, zâmbind fericită în somn, în timp ce mama îmi sărută mâinile mici de prunc iubit.
Sunt iară eu, când “tataia meu” mă ține-n brațe și-mi arată păsările din copacii înfloriți.
Sunt eu, fericită că în sfârșit pot citi singură prima carte din șirul nenumărat al celor ce vor urma.
Sunt eu, cu sufletul inundat de o fericire speriată, pentru ca azi ne-am pierdut ochii unul în celălalt, și nu știu de ce am simțit atunci că ne aparținem ...
Tot eu, pierdută în freamătul primelor noastre săruturi. Și dansuri. Și plimbări lungi. Și iar săruturi.Și-o noapte de vară, o singură noapte, senină și plină de stele, cu brațele tale ocrotitoare în jurul meu. Și liniște. Și-atât.
Sunt eu, înfiorată de primul ghiont dat ștrengărește de multpreaiubitul meu copil.Și iată-mă mamă ! Și iată-mă o fericită mamă!
Sunt doar eu cu Marea în față, cu freamătul apei nespart de nimic, aroma cafelei o simt în toți porii și-un răsărit mirific se naște a nu știu câta oară !
Ești tu, în timp ce citești concentrat și habar n-ai că sufletul mi-e plin de drag de tine în timp ce te privesc pe-ascuns.
Sunt toți cei dragi mie în toate fațetele globului, chiar dacă îmi apar pe rând. Sunt din viața mea. Sunt viața mea.

provocata de Erica, o poveste în concurs, nu pentru  concurs neapărat, cât pentru gândurile care au venit ;).

Și pentru 8 Martie, pentru toate femeile , cu drag, cât mai multe fericiri ! La mulți ani !


5 martie 2012

O NOUĂ SĂPTĂMÂNĂ


”Lucrurile măreţe nu se fac din impuls, ci dintr-o serie de lucruri mărunte adunate laolaltă.”- Vincent Van Gogh

Deci, cum ne pregătim din timp pentru marile schimbări ? Schimbări care fie știm sigur ca vin, dorite sau nedorite, fie doar le așteptăm vag, într-un timp incert, nedefinit.
Eu recunosc, nu știu cum ar trebui să mă pregătesc corect. Mă las cumva la voia sorții, fără sa-mi pregătesc replicile, acțiunile, reacțiunile. Și totuși mi s-ar părea mai potrivită o anticipare, o strategie, un  fel de antrenament, ca la un joc de șah. Să mă țină în priză, să anticipez reacțiile celorlalti și astfel să iau cele mai bune decizii !
Aiurea ! În zilele premergătoare unor mari schimbări aș zice că mă comport mai degrabă ca un struț. Să vedem mai bine-un film ! Sau să citim o carte ! Sau să ieșim mai bine în oraș ! Nimic nu se va schimba, nimic nu se citește pe fața mea, sunt într-o bulă suspendată în spațiu și timp…Vom vedea atunci ce va fi necesar să fac.
Până când ori spațiul, ori timpul, se comprimă și mă lasă față în față cu realitatea.
Noroc că mă salvează spontaneitatea de cele mai multe ori ;).
Dar mă simt frustrată că nu mă pregătesc ( în 10 pași ,de exemplu ) să am succes. Mă simt frustrată pentru că nu îi cred pe cei care spun că dacă vrei să ai succes, e suficient sa îți dorești ! Oare ??? Dac-ar ști ei cât mi-am dorit uneori să conving pe cineva, ceva, dar …n-a fost suficientă numai dorința mea …. Motivaționalele sunt bune ele, dar până la un punct. În rest, că e ”universul care complotează” să-ți împlinească visul, sau logistica pe care ți-ai pregătit-o totuși singur (sau cu ajutorul celorlalți), norocul sau Forța Divină, sau toate astea la un loc, e greu de spus J !
Aș putea să zic că aceasta va fi o săptămână importantă. Dar cumva mă sperie această sintagmă. Așa că probabil organismul meu a hotărât să intre pe autoprotecție și să doarmă mai mult decât normal .Poate mă trezesc totuși înainte de a se termina săptămâna, să mai prind și eu ceva din ea  J !

O săptămână trează și luminoasă tuturor !