Marea surpriză zilele acestea a fost dată de anunțul lui Teo Trandafir că se va căsători. După ani și ani de ceață totală asupra vieții ei intime, anunțul a căzut cu stupoare, mai ales că viitorul soț e cineva cunoscut relativ curând pe ... Facebook ! Lăsând la o parte discuțiile despre tot ce ar implica asemenea relații create în mediul virtual, mi-a atras atenția siguranța ei că este un om minunat. S-a mai aflat că este un fost rugbist, stabilit în Franța, care a mai fost și el căsătorit și are la rândul lui 2 băieți. Un om normal deci, care acum are ocazia să trăiască ceva frumos, văzut fiind ca un om minunat de către alt om.
Stop.
Un om minunat, care a mai fost căsătorit...
Și acum vin întrebările :
De ce oamenii minunați care se căsătoresc(sau chiar daca nu se casatoresc, dar au o relatie) și care se presupune că la un moment dat sunt văzuți minunți de partenerii lor, sunt lăsați să plece ? Își pierd la un moment dat calitățile ? Sau nu mai strălucesc ca la început? Ne credem chiar atât de norocoși în viață, încât să mai sperăm că vom întâlni si alți oameni buni, sau poate chiar mai buni, încât să lăsăm să plece realitatea palpabilă spre alte zări ?
De ce, dacă sunt atât de buni, partenerii lor nu fac pe dracu-n patru să-i facă fericiți și să ramână ”până când moartea ne va despărți” ?
Sau ajungem să ne întrebăm că poate nu sunt atât de perfecți și că sigur ascund ei ceva.... Ideea asta mi-a inspirat-o cineva, nu că aș crede-o !
Apropos de asta.
După vreo 2 relații în care am dat mai mult decât am primit, dar eram fericită în naiva mea tinerețe, am hotărât, sătulă de neiubire, să trec de partea cealaltă și să văd cum e când altul te iubește mai mult decât iubești tu. N-aș putea spune că a fost minunat, pentru că oricât de bună e mâncarea, dacă n-are măcar puțină sare .... n-are farmecul absolut :) . Dar era ok ( până când n-a mai fost, dar asta e altă poveste :) ). Numai că superîndrăgostitul meu avea o problema : nu înțelegea cum de eu, dacă eram atât de ...perfectă, mai eram încă liberă și nu mă luase vreunul de nevastă deja :D ! Sigur acundeam eu ceva !
No, presupun că ar fi trebuit să dau pe repede înapoi la prima mirare de acest gen ( cel puțin o minte lucidă așa m-ar fi sfătuit atunci) , dar cine nu vrea să facă o impresie bună și să demonstreze contrariul ?! Și să recunoaștem, cine n-ar fi păcălit de învelișul frumos că uite, totuși cineva te vede perfect ! Chiar dacă se întreabă apoi dac-o fi adevărat ... :)
Așa și eu acum, dacă totuși fostul meu (soț) avea dreptate și nimeni nu e chiar perfect, cu toate că așa pare chiar și după câtva timp ? (pentru conformitate, eu am rămas în categoria ”aproape perfectă!”, deși nu mă-ncălzește deloc, eu dorindu-mi să fiu ”decât” normală ...)
”Mai toți oamenii sunt de acord că ”nimeni nu e perfect”, dar cine ar recunoaște că e un nimeni” ? -Radu Herjeu, poet și eseist român.
Ei ?! Întrebare colaterală : există oameni perfecți ? :D
Întrebarea mea rămâne însă : de ce lăsăm oamenii minunați să plece din viețile noastre ? Pentru că oamenii minunați nu pleacă niciodată degeaba, de capul lor. Sunt prea minunați s-o facă. Doar ceilalți le arată ușa. Sau chiar le-o deschid, mai mult sau mai puțin politicos.
Draga Oachi, eu detin raspunsul. :)
RăspundețiȘtergereCei doi din cuplu pot sa fie minunati, insa daca nu se potrivesc, mariajul este total nefericit si atunci unul dintre ei trebuie sa aiba curajul sa plece. Divortul in acest caz este mult mai dificil pt ca nu au ce sa-si reproseze unul altuia.
Si nu, nu vrei sa-l pastrezi, pt ca te-ar face imens de nefericita.
Odille, in amaraciunea mea, ma intrebam retoric :). Sigur ca exista mai multe motive, dar principalul dupa mine ar fi ca nu e iubirea aia unica, mareata, care tine o viata :). Cred ca aceasta exista, dar mai cred ca nu toata lumea are norocul sa o gaseasca, cel putin nu din prima... Si altii poate n-o gasesc deloc ;).
RăspundețiȘtergereTotusi, mirarea a pornit de la faptul ca 2 minunati se pot potrivi o perioada, dupa care dispare ”lipiciul”. De ce ?
Dacă sunt doi minunaţi, nu poţi lipi două metale rare cu Pelicanol luat de la chinezi de pe tarabă.
RăspundețiȘtergereLor le trebuie un bond foarte puternic şi trainic: un James Bond, zic eu...
Odata, demult, mi se zicea si "spioana", nu stiu de ce, zau :)... Dar acuma fac legatura cu Bond, mister James . Pare-mi-se ca e inca un mister :))
RăspundețiȘtergereEu cred că dacă sunt doi oameni minunați, aduși împreună în momentul perfect al vieții lor minunate, nu au nevoie de nici un lipicanbond. Pentru că ei sunt împreună și atât. Nu au nevoie de adezivi sau aditivi.
RăspundețiȘtergereDoar de magnetismul privirii, înțelepciunea alegerii momentelor de ascultare și vorbire, taina acceptarii și puterea iertării. Cred că minunea dispare atunci când intervin lucruri care pot fi iertate doar prin separare. Sau, în unele cazuri, cele în care minunea era construită de mintea ta, când începi să asculți intuiția, care n-a fost nicicând dispărută, ci doar pusă la colț, pentru când ești pregătit/ă să o accepți.
http://drumuricatretine.wordpress.com/2012/03/29/iertarea-este-o-forma-de-a-iubi/
RăspundețiȘtergereSemndefoc, romantica "as usual" :) ! Magnetismul exista, asta e clar ! Si e dovedit ca se mai toceste in timp, nu mai exista nebunia aia de la inceput, cand stim toti ca aproape plutesti :).Dar apare totusi o profunzime a trairilor care n-ar trebui sa dispara, nu ? Si totusi, uneori ...
RăspundețiȘtergere