5 iulie 2011

VECINII DE LA 5

Pe cand eram copii, toate zilele noastre coborau, urcau si se invarteau in jurul blocului. Era un bloc mare, de 10 etaje, cu oameni abia mutati si cu multi copii, in general mici ... Asa se face ca aveam prietene si prieteni de la parter pana la etajul 8...... Adultii legau si ei prietenii, desi mai putine ca ale noastre, care nu mai reuseam sa lungim zilele spre seara numai sa nu ne ducem in casa !
In acele vremuri, a aparut o pereche noua de vecini. Vecinii de la etajul 5. Tineri, mici de statura, foarte tacuti si dupa cum s-a vazut in timp, foarte misteriosi. In niste vremuri in care peretii blocurilor vorbeau despre tine orice, a fost o mirare perpetua aceasta familie care nu avea nici copii ( si nici nu au mai avut....), nu isi facea nici prieteni, nu primeau nici alti prieteni, desi erau placuti la infatisare si politicosi ... Si mai presus de toate, nimeni nu putea spune nimic despre ei !
Cand am mai crescut putin, copii frumosi si nebuni ce eram cutreieram toate padurile si muntii ce ne inconjurau ca niste iezi neobositi. Atunci i-am vazut de multe ori si pe ei 2 , doar ei 2, pe-aceleasi carari, pustii de-altfel, cu toate ca se vede ca nu chiar atat de pustii cum credeam noi. Si mi-au placut !
Multi ani au trecut de-atunci, eu una acele carari nu le-am mai batut desi am descoperit altele si nici la ei nu m-am mai gandit. Pana acum.
I-am revazut duminica aceasta. Ma intorceam spre casa si m-am gandit sa rup firul soselei si sa merg pe drumuri mai putin umblate, la marginea muntelui si la marginea lacului. Speram sa vad poate lebedele , dar n-am avut noroc de data asta.
Erau in fata mea, ca de obicei doar ei 2, pe un drum colbuit care ducea spre coada lacului . Si isi vorbeau. Ea povestea molcom ceva si el zambea discret in colturile gurii. Si lasau asa o impresie puternica de intimitate, de ceva de nepatruns de un ochi strain, incat m-am emotionat !
Mi-am zis ca e incredibil cat de frumos au trecut impreuna prin viata, daca si la aceasta varsta inca mai fac plimbari(lungi!) impreuna, inca mai au ce sa-si spuna, inca isi mai pot zambi de parca doar celalalt are cheia secreta a gandurilor lui ...Deci poti sa traiesti o viata fara sa ai nevoie de public, de anturaj, fara sa te uzezi in doi fara copii, fara sa vrei altceva doar de dragul a altceva !
Si brusc mi-am dat seama ! Nici nu trebuia sa vad duminica alte lebede.... Universul mi i-a scos in cale pe ei ...Ei doi erau "lebedele" mele !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu