Cand doua persoane isi disputa un punct de vedere, inevitabil apare o batalie in planul ideilor materializate in cuvinte. Aceasta e varianta simpla.
Cand ele isi disputa mai multe puncte de vedere, ba chiar un spatiu fizic personal, cum este intr-o familie de exemplu, nu mai e doar o batalie, apar mai multe lupte , ba chiar un intreg razboi....
Razboi verbal, fizic, emotional, surd sau zgomotos, cu escaladare a conflictului rapida si atunci se poate termina mai repede, sau dimpotriva, cu tactici gandite, premeditate, cu impacari de suprafata si neconvingatoare, iar razboiul tactic poate lungi "boala" si o viata ....
Unii spun ca e mai bine sa te certi din cand in cand, pentru a permite tensiunilor sa rabufneasca, sa depresurizeze un conflict.
Altii spun ca nu e bine, cuvintele ranesc, lasa semne si atunci mai bine iti musti limba si astepti sa treaca furtuna.
Personal, nu sunt adepta nici unei situatii. Nu cred in certuri, dupa cum nu cred nici in taceri.Ambele ranesc, desi se spune ca ignorarea e mai rea, e ca si cum nu ai exista ...
Nu cred nici in ironii. Se spune ca ironia este felul cel mai rafinat de a expune defectele altora. Cand te ironizez, incerc sa te reduc ca individ la un nivel mai jos decat al meu, sa iti arat ca nu esti atat de bun pe cat te crezi....De ce ? Evident, sa ma situez eu la un nivel superior si sa iti arat ca nu ma meriti, ba mai mult, iti fac un favor de fapt, ca iti acord atentia mea ...
Cred in comunicare. Decenta, rezonabila, argumentata.
Cred in ascultare. Activa, proactiva, a mea si a celuilalt.
Fara acestea doua, nici o relatie nu ar putea exista cu-adevarat si pe deplin.Restul sunt amagiri.
Cred in prezumtia de nevinovatie.
Si mai cred in bun simt.Nu in sensul politetii, desi daca macar asta ar fi si n-ar strica, ci in sensul de a nu rani pe celalalt, stiut fiind cat de tare pot lovi uneori cuvintele...
Da stiu, e foarte greu sa te abtii, dar e atat e usor cand te gandesti daca tu ai putea suporta sa (te) auzi ....
Oachi, bine te-am regasit! :)
RăspundețiȘtergereSunt inapoi acasa, desi, poate suna ciudat, dar numeam "acasa" si hotelasul in care am stat in Bucuresti. Pt simplul motiv ca era in Romania. :)
Am citit postarea ta "Vecinii de la 5" si ti-am urmat pasii prin locurile copilariei tale, cu drag si nostalgie. Ma intreb unde ar fi trebuit sa fie casuta lebedelor pt ca nu-mi amintesc sa le fi vazut vreodata?
"Vecinii de la 5" mi-au dat de gindit. Iti dau dreptatea, este impresionant sa vezi un cuplu care si-a construit o lume numai a lor, o lume in care sunt confortabili, fericiti si multumiti.
Am crezut,insa, ca fiecare partener dintr-un cuplu, trebuie sa aiba si preocupari si legaturi de prietenie separate, urmarea fiind ca fiecare sa aduca in lumea lor comuna, idei si informatii noi. Conform celor citite si traite, este de preferat ca fiecare partener sa se dezvolte si separat ca individ, in felul acesta aducind in acea relatie, toata bogatia de idei si toate emotiile unui individ implinit.
Intotdeauna mi-a fost teama de indivizi foarte posesivi, care incetul, cu incetul, pun stapinire pe partenerul de viata, si-l izoleaza de restul lumii. Partenerul mai slab, cu anii, ramine numai o umbra a ceea ce a fost.
Sper ca acel cuplu sa fie unul dintre cuplurile care si-au gasit sufletul pereche.
Odille
Odille, bine te-ai intors la "acasa" de-acasa:)... Zic totusi ca esti o norocoasa cu mai multe "acasa", pana la urma "acasa" o ducem in inima noastra oriunde am fi, nu ;) ?
RăspundețiȘtergereSi eu sunt intrigata ca sa zic asa dar intr-un sens bun de cei 2 vecini ai mei ...Sper din tot sufletul sa nu ma fi inselat in privinta lor, dupa cum sper sa aiba o viata frumoasa. Asa, mai exista speranta ...
Nu cred ca s-au "consumat" reciproc, cred ca au fost multumiti cu viata lor. Cand esti multumit cu-adevarat, nu mai cauti altceva...in sensul de nou, de completari, de "hai sa mai vad eu ce vad, tu ce vezi si apoi vorbim, daca mai avem timp :)" ...