31 decembrie 2012

HAPPY NEW YOU !

Zilele nou-nouțe aduc cu ele vise, drumuri, dorințe, oameni și noi și vechi !
Iar noi suntem nu noi, dar puțin mai altfel, poate mai buni. Neapărat de-am fi mai fericiți. Sau măcar simplu fericiți.
Vă doresc tuturor un Happy New You” ! 
>:D<
Cu drag !


26 decembrie 2012

DESPRE PRIETENI SI ANI CARE TREC


A fost un an plin, greu, crucial. A fost un an în care s-au ales, cred, lucrurile care trebuiau să plece din viața mea de cele care trebuiau să rămână. Dar s-au revelat și cele cărora le venise timpul să îmi iasă în cale.

A fost un an în care am sărit, ca niciodată, de pe culmile disperării pe cele ale fericirii. Eu nefiind un om al extremelor, de felul meu...

Și da, viața bate de 1000 de ori filmul !

Dar, mai presus de toate, lecția primordială a acestui an a fost despre oameni. Despre caractere și bun-simț. Și mă bucur că cei pe care i-am considerat adevărații prieteni ( puțini, dar suficienți !) au rămas în viața mea.Cei care au plecat, cei care m-au judecat, cei care au uitat toate clipele măsurate in anii de bine din preajma mea, pot spune acum cu sufletul împăcat că au fost iertați. Și le doresc să aibă parte de oameni și întâmplări în viață din care să învețe ceva, să poată evolua.Pentru lecțiile oferite de ei, pentru faptul că au ales să plece, ca eu să pot să mă reinventez, le mulțumesc !

Iar adevăraților prieteni le sunt dedicată pe veci, ca întotdeauna !

A fost un an al noilor începuturi, pe toate planurile !

Până la urmă, a fost un an bun ! :-)

5 decembrie 2012

"CU TIMPUL"...

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete… ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promistiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in ASTAZI si ACUM, pentru ca terenul lui MAINE este prea nesigur pentru a face planuri… si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.
…..Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.
…… Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
……Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
……Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
…..Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

Jorges Luis Borges
 

16 noiembrie 2012

TUMULT

Adu-mi o lumina sa-mi sape prin vene
Canale de linisti pentru sange-n tumult
Ca mustul trezit ce toamna si-asterne
Un pat de arome iubite din zori in amurg.
Nimic nu m-abate din vremea ce duce
Spre tine... de ieri, dupa azi si de maine, oricand ...
Acum mi-as asterne obrazul cuminte
Pe coapsa-ti sprintara de tanar iubit
Si pleoapa-mi inchide dorinta-ti cu lacat fierbinte...
Mai respir o secunda pana iar te cuprind....

I wanna be "there" someday .....
                                        














16 octombrie 2012

NICI UN SAT FĂRĂ UN RADAR!



Sunt un şofer simplu, n-am iluzii că pot participa la Raliul Paris-Dakar şi nici la Circuitul de la Imola, totuşi, ca orice român posesor de carnet, am pretenţia că mă descurc ! În virtutea acestui fapt, mi se întâmpla să mai şi calc pedala mai mult decât trebuie, evident atunci când cred că drumul mi-o permite: dacă sunt într-o localitate, atunci când nu sunt alte personaje pe sosea;dacă sunt în afara ei, atunci când nu e aglomerat. Mă consider, deci, prudentă.Astfel, am reuşit până azi să evit şi incidentele şi radarele…. Până azi…. Când un radar nu m-a mai evitat el pe mine, măi !
Cum să te numeşti radar şi să stai ascuns, la “fript” zăbăuci şi zăbăuce ca mine, într-o zonă în care ştii că prinzi la sigur şoferi peste limita de viteză, deşi potenţialul de pericol este minim, acolo ? Care este rolul tău, de fapt ? Să previi şi să sancţionezi, acolo unde există iminenţa unui real pericol, nu să stai ascuns şi să articulezi amenzi doar pentru că ai normă de făcut !
În condiţiile în care întreaga Românie este o înşiruire aproape continuă de sate, târguri şi oboare, orăşele şi oraşe, în care maşinile împart (de cele mai multe ori) acelaşi carosabil cu : biciclişti, căruţe, tractoare, căţei, pisici, copii care vin/pleacă de la şcoală, bătrâni, beţivi, autobuze, microbuze, maşini mari cu remorcă care abia mai trag la deal, mi se pare o nesimţire ca tu, radar, să stai aşezat doar în zone cu “vad comercial de amendă”!
Când, dacă vrei să îţi faci treaba cu adevărat, poţi să stai foarte bine în : intersecţii aglomerate, linie continuă( acolo îi vezi pe nervoşi ), în afara localităţilor ( acolo îi vezi pe adevăraţii vitezomani ! ), sau pe (puţinele noastre) autostrăzi, şi or mai fi, dar acum sunt cam nervoasă să îmi dau seama…
În cele mai multe zone din ţară, abia reuşeşti să scapi de o localitate, te bucuri că ai accelerat şi tu cumva până pe la 90, hai suta , când hop ! Apare altă localitate! Sau apare un drum în lucru ! Sau restricţie de viteză pusă cândva şi uitată ! Sau apare un camion care abia trage şi ţine un cârd întreg de maşini în spatele lui ! Şi iar frână la 50, hai 60 că n-o fi bai ! Şi vezi că apare, salvatoare, acea plăcuță indicatoare, că mai ai un pic şi ieşi din localitate şi te bucuri că mai poţi accelera puţin (pentru vreo 5 minute) până la 90-suta ! Şi te bucuri degeaba, că numa’ bine ce începi să accelerezi că ieşi din sat şi apare, ghici cine? Un radaaar pe contrasens, în afara carosabilului! La 10 metri înainte de a ieşi din localitate, în plin câmp, unde nici ţipenie de om nu-i ! Cine-i la furat, atunci ?

Dacă nu aveţi bani de autostrăzi sau chiar de drumuri europene, faceţi, domnilor guvernanţi, rute ocolitoare pentru localităţi, decât să tot plătiţi asfaltări şi reasfaltari şi re-reasfaltari la reasfaltari, că vă costă mai puţin poate şi nu ne-aţi mai căpia pe noi, şoferii din România, de cap !

10 septembrie 2012

FIDELITATEA, ÎNTRE TRADIȚIE ȘI MODERNISM ?

Reluăm seria cuvintelor preţioase şi din ce în ce mai rare, azi despre  "fidelitate".
Când, cum şi cine ne învaţă despre ea ?
  
Cum am descrie-o fiecare din noi ? Ca o virtute demult apusă, desuetă, sau o calitate încă de actualitate, sau trăsătură perimata şi din ce în ce mai rar întâlnită ? Probabil că definiţia o va da fiecare în funcţie de propriile nevoi şi stiluri de viaţă, ca de obicei ....
  
Oricât ne-am declară de moderni, fidelitatea rămâne încă un subiect care încinge spirite. Fie că ne-o dorim în general de la ceilalţi  ( să zicem angajaţi, şefi, clienţi, amici ) şi în mod cu totul aparte de la cei dragi ( iubit/ă, familie, prieteni buni), deci o aprobăm cu toată fiinţa, fie că o privim cu superioritate, cu aroganţă chiar, ca pe ceva care nu mai ţine de timpurile moderne şi deci nu mai punem nici un preţ pe ea în valorile noastre de cuplu, fidelitatea încă naşte ample discuţii. Discuţii nu doar intime, particulare, dar şi dezbateri publice, cercetări , şi desigur controverse.
  
Pentru mine un lucru e cert : nu există o singură explicaţie ( gen - suntem nişte fiinţe dominate de hormoni, nu ştim când ne acaparează ispita şi ne pierdem capul :D ), nu există o singură reţetă ( gen-roagă-te şi dacă faci aşa, vei avea o viaţă lipsită de tentaţii şi plină de virtute :D ).
  
Cred însă că atunci când ne gândim la ea, trebuie să avem în vedere aspectul, sau aspectele la care ne raportăm : a fi fidel/ă , sau a aştepta fidelitatea de la ceilalţi. Aparent sunt implicite, dar nu e aşa. Ştim doar persoane care deşi nu sunt fidele, pretind cu vehemenţă asta de la ceilalţi !
 
În plus, s-a vehiculat şi ideea că nu avem de unde şti cât de fideli suntem, până când nu suntem încercaţi, până când nu ştim dacă am depăşit o tentaţie efectiv, sau nu... Doar cel încercat poate vorbi ? Există o fidelitate de conjunctură, în sensul că suntem fideli pentru că nu avem alternative, dar ia să apară ceva care ni se pare mai bun, mai apetisant .... hop! am sărit gardul cât de repede au putut picioarele noastre şi ne-a lăsat tentaţia să îl sărim :) !
 
S-a mai vorbit de fidelitate sufletească şi fidelitate trupească. În timp ce unii nu le separă niciodată, alţii susţin că înşeli ori cu una, ori cu alta... Sunt curioasă cum au mai evoluat statistic împărţelile în ziua de azi, respectiv câţi cred că înşeli doar cu trupul, câţi cu spiritul şi câţi cu ambele ? :)
 
Eu una cred că fidelitatea face parte din tiparele(ca să spun aşa) oarecum înnăscute şi nu învăţate. Nu ştiu dacă se poate învăţa lecţia fidelităţii, care să îţi rămână pe viaţă. Nu ştiu eu, dar poate e posibil. Eu mai degrabă văd fidelitatea că pe ceva structural, intrinsec,  care există acolo şi nu trebuie să o arăţi, sau să te lauzi, sau să o ceri cu japca. O simţi sau nu. Punct ! În plus, deşi personal o consider o valoare, mai cred că  i se acordă o importantă puţin supraestimată . Nu în sensul că nu ar fi importantă, pentru că pentru mine este ( şi asta fără a fi un scop în sine...), e o valoare atunci când e firească, nu calculată, raţionalizata şi artificială, sau (mai rău!) urmare a unei frici de urmări punitive, indiferent de natura ei ( că e religioasă, sau doar te temi de gura lumii, sau te temi de singurătate...).
  
Pentru că dacă simţi că persoana de lângă tine îţi oferă iubirea şi înţelegerea şi tot ceea ce mai aştepţi de la o relaţie împlinită, acele lucruri de care ai nevoie pentru a nu-ţi mai dori nimic altceva, cred că fidelitatea vine ca ceva firesc, fără să o fluturăm ca pe un stindard !







1 august 2012

I'M HERE. STILL...

Am simțit nevoia să spun că încă mai sunt pe-aici. 
S-au întâmplat multe în ultimul timp. Câteodată vin toate ca un vârtej de tornadă, care apoi își încetinește rotirea aproape de oprire. Atât cât să mai respir și să pot să trag aer în piept pentru următorul vârtej.
Și bune, și rele.
Mă bucur ( parcă cu teamă ) de cele bune. Plâng ( în mine) pentru cele rele.
Aștept să se liniștească tornada și să pot să mai spun din tot ceea ce am de spus. Acumulez.
Pentru că tot ceea ce nu spunem atunci când trebuie spus, tot ceea ce nu facem atunci când trebuie făcut, se va întoarce la un moment dat împotriva noastră. Nu ca să se răzbune soarta pe noi, nu cred în așa ceva, ci doar ca să regretăm pur și simplu că am fost lași, sau neinspirați, sau orbi .Poate că nu vom ști dinainte și precis momentul cel mai bun să fie ales pentru a acționa ( cu vorbe, cu fapte ), dar cu siguranță vom ști că a trecut definitiv când nu mai putem să facem nimic. Prin prisma aceasta a inacțiunii, orice moment e cel mai bun. Decât nici un moment...

27 mai 2012

(IN)CERTITUDINI


Mă uit în jurul meu și mi se pare că văd tot mai multe suflete dezorientate, oarecum în derivă. Nu știu dacă e pentru că de o perioadă fac parte din ele- se spune că dacă ești optimist vezi totul pozitiv în jur, pe când dacă ești pesimist vezi totul negativ- sau chiar se destramă tot mai multe ancore care ne țin în real. 
Oamenii au nevoie de repere, coordonate  fixe, bine determinate, chiar dacă flexibile, între care să-și desfășoare viață zilnică. Trebuie să știe pentru ce se trezesc în fiecare dimineață, pentru ce muncesc ( sau nu ), pe cine iubesc și de cine sunt iubiți și încotro se îndreaptă și unde vor fi peste 10 ani. Între aceste coordonate, viață lor e o mișcare aparent browniană, multidimensională.Oamenii au nevoie de certitudine, de siguranță, au nevoie să știe că va fi bine. 
Când unul sau mai multe repere dispar, începe o agitație necontrolată care nu se știe de multe ori unde duce. Rămâne un gol, în care mișcarea particulelor din gândurile noastre se pierde cumva, până întâlnește un nou stimul, care-i va da o noua direcție. 
Unii se refugiază în credința. Alții în artă. Alții în alcool. Alții pe străzi. Și lista e deschisă.  
Orice care umple un gol al gândurilor noastre, care imprima un nou curs în existența noastră și ne canalizează trăirea ( nu contează dacă e benefic sau nu, important e să evadăm din ceea ce ni se părea apăsător la un moment dat ...) devine paiul de care ne agățăm. 
Când nimic nu ni se mai pare o salvare, apare depresia cronică. 

18 mai 2012

ALINIEREA PLANETELOR


Ai vrut într-o zi să te uiți în mine, dar sufletul meu s-a ascuns într-un colț, așteptând. Vroia doar să-ți audă o șoaptă anume, un dor rătăcit într-o ploaie cu sori, un nu-știu-ce negândit, nerostit, sensibil și întreg pentru un suflet simțit incomplet, să știe că a venit timpul ...
Dar n-ai găsit nimic de spus, de cântat, recitat, erai doar curios să vezi cum arată, te jucai doar ca un copil ce erai... Și-atunci ți-a arătat o față simplă, ușor colorată de emoția ascunderii, ușor concentrat pe-o fandare laterală, atât cât să nu-i vezi toate fațetele.
Poate într-o altă zi vei găsi o cheie ascunsă în sufletul tău și-atunci planetele se vor alinia atât de frumos încât și sufletul meu va ieși să le vadă. Să te vadă .

30 aprilie 2012

CUVINTE RARE ȘI PREȚIOASE

Să inaugurăm azi categoria unor cuvinte folosite din ce în ce mai puțin, devenind astfel prin nedescoperire cuvinte rare și cu-atât mai prețioase.

Azi : devotamentul
Conform DEX, DEVOTAMÉNT s. n. Atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve; abnegație. – Din fr. dévouement (după devota). 

De aici, derivația devotat :  adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios.

Dacă întrebi un copil acum ce înseamnă pentru el cuvântul ”devotat”, o să-ți răspundă după o scurtă perioadă de gândire ”e un câine”. 
Întrebați un adult cu ce asociază el devotamentul și o să răspundă la fel !
Nu cred că aceste cuvinte au fost inventate pentru a descrie fidelitatea iubitelor patrupede, au apărut tot în cadrul relatiilor interumane, cu toate astea azi parcă și-au cam pierdut sensul ...uman.

Rar mi-a fost dat să mai văd devotament pur și fără nici un interes, altul decât cel al părinților către copiii lor, sau invers ...Mă tem că generațiile următoare nu vor mai ști să îl descrie, ca sentiment între oameni, pentru că nu le-a fost inoculat de mici, ca un vaccin subliminal la egoism, nepăsare, neiubire.


Într-o zi oarecare vizitam o mânăstire. Înaintea mea era un cuplu, nu chiar atât de în vârstă, dar ea părea foarte, foarte bolnavă. Cu atâta grijă și tandrețe o ținea el de braț și o purta de la o icoană la alta, încât m-am retras și am așteptat în liniște să iasă din biserică, mi se părea că impietez rugăciunile lor cu graba mea... deși nu mă grăbeam, dar așa păream în comparație cu ei...Recunosc că foarte rar am văzut bărbați care să aibă grijă de soțiile lor bolnave. 

Stereotipiile de azi ne fac să credem că se întâmplă mai mult invers ... Femeia este în fond cea mai puternică și are grijă de bărbat. Dar nu e așa. Slăbiciunea și puterea sunt ceva relativ, subiectiv și o taină pentru cei din jur.   

Există iubire fără devotament ? Și dacă da, ar rezista ea fără acesta ?









27 aprilie 2012

THE PIANO GUYS

O melodie care mă obsedează de vreo 2 luni.
Mă revigorează, mă transpune, mă face să visez.
Imi plac foarte mult cei de la Piano Guys, pentru pozitivismul ce îl transmit, pentru bucuria de a cânta, pentru ”joaca” lor spre bucuria noastră :).

12 aprilie 2012

COPIII NE ÎNVAȚĂ

O profesoară comenta o fotografie de familie împreună cu copiii de clasa întâi. Unul dintre băieţii din fotografie avea părul si pielea de o altă culoare decât ceilalţi membri ai familiei.
Unul dintre elevi sugeră că acest băieţel fusese adoptat. O elevă mititică, Jenny, interveni prompt: “Ştiu absolut totul despre adopţii pentru că şi eu am fost adoptată”.
“Ce înseamnă să fii adoptat?”, întrebă pe ton nesigur un alt elev.
“Înseamnă”, răspunse Jenny, “Că în loc să creşti în burtica mamei creşti în sufletul ei.”


Atât de mult mi-a plăcut povestioara asta ! 
Copiii ...întotdeauna simt fără să ”știe” și știu fără să ”vadă”. Mi-e clar că au o cunoaștere a lumii extrasenzorială, lor informațiile le vin pe alte canale, nealterate și nepervertite de tot ceea ce ține de social.Mai cred că oricât ni s-ar părea de grea o problemă, dacă-i întrebi, ei ”văd” soluția : simplă și la îndemână.Spre deosebire de adulți, care complică mereu lucrurile :).



21 martie 2012

SĂ NU DESCHIDEM UȘA

Marea surpriză zilele acestea a fost dată de anunțul lui Teo Trandafir că se va căsători. După ani și ani de ceață totală asupra vieții ei intime, anunțul a căzut cu stupoare, mai ales că viitorul soț e cineva cunoscut relativ curând pe ... Facebook ! Lăsând la o parte discuțiile despre tot ce ar implica asemenea relații create în mediul virtual, mi-a atras atenția siguranța ei că este un om minunat. S-a mai aflat că este un fost rugbist, stabilit în Franța, care a mai fost și el căsătorit și are la rândul lui 2 băieți. Un om normal deci, care acum are ocazia să trăiască ceva frumos, văzut fiind ca un om minunat de către alt om. 
Stop.
Un om minunat, care a mai fost căsătorit... 
Și acum vin întrebările : 
De ce oamenii minunați care se căsătoresc(sau chiar daca nu se casatoresc, dar au o relatie) și care se presupune că la un moment dat sunt văzuți minunți de partenerii lor, sunt lăsați să plece ? Își pierd la un moment dat calitățile ? Sau nu mai strălucesc ca la început? Ne credem chiar atât de norocoși în viață, încât să mai sperăm că vom întâlni si alți oameni buni, sau poate chiar mai buni, încât să lăsăm să plece realitatea palpabilă spre alte zări ?
De ce, dacă sunt atât de buni, partenerii lor nu fac pe dracu-n patru să-i facă fericiți și să ramână ”până când moartea ne va despărți” ?
Sau ajungem să ne întrebăm că poate nu sunt atât de perfecți și că sigur ascund ei ceva.... Ideea asta mi-a inspirat-o cineva, nu că aș crede-o ! 
Apropos de asta.
După vreo 2 relații în care am dat mai mult decât am primit, dar eram fericită în naiva mea tinerețe, am hotărât, sătulă de neiubire, să trec de partea cealaltă și să văd cum e când altul te iubește mai mult decât iubești tu. N-aș putea spune că a fost minunat, pentru că oricât de bună e mâncarea, dacă n-are măcar puțină sare .... n-are farmecul absolut :) . Dar era ok ( până când n-a mai fost, dar asta e altă poveste :) ). Numai că superîndrăgostitul meu avea o problema : nu înțelegea cum de eu, dacă eram atât de ...perfectă, mai eram încă liberă și nu mă luase vreunul de nevastă deja :D ! Sigur acundeam eu ceva ! 
No, presupun că ar fi trebuit să dau pe repede  înapoi la prima mirare de acest gen ( cel puțin o minte lucidă așa m-ar fi sfătuit atunci) , dar cine nu vrea să facă o impresie bună și să demonstreze contrariul ?!  Și să recunoaștem, cine n-ar fi păcălit de învelișul frumos că uite, totuși cineva te vede perfect ! Chiar dacă se întreabă apoi dac-o fi adevărat ... :)
Așa și eu acum, dacă totuși fostul meu (soț) avea dreptate și nimeni nu e chiar perfect, cu toate că așa pare chiar și după câtva timp ? (pentru conformitate, eu am rămas în categoria ”aproape perfectă!”, deși nu mă-ncălzește deloc, eu dorindu-mi să fiu ”decât” normală ...)
”Mai toți oamenii sunt de acord că ”nimeni nu e perfect”, dar cine ar recunoaște că e un nimeni” ? -Radu Herjeu, poet și eseist român.
Ei ?! Întrebare colaterală : există oameni perfecți ? :D
Întrebarea mea rămâne însă : de ce lăsăm oamenii minunați să plece din viețile noastre ? Pentru că oamenii minunați nu pleacă niciodată degeaba, de capul lor. Sunt prea minunați s-o facă. Doar ceilalți le arată ușa. Sau chiar le-o deschid, mai mult sau mai puțin politicos.


13 martie 2012

DUPĂ 20 DE ANI, ALTĂ POVESTE

În ziua în care Emil a anunțat-o pe Angela că vrea să divorțeze, era o zi de sâmbătă. Angela terminase de făcut o ciorbă de burtă și un ostropel de pui pentru masa de prânz și se ștergea pe mâini, mulțumită. Mulțumită de gustul sublim al ciorbei, firește. Că doară n-avea să fie mulțumită de ceea i-au auzit urechile și care tocmai marca o răscruce în viața ei, prevestind un lung șir de tristeți provinciale. 
Poveste clasică, atât de clasică încât s-a banalizat în timp, Emil iubește pe altcineva ! Cu disperare, cu tot avântul celor 40 si ceva de ani, cum n-a mai iubit niciodata ( clasic, v-am zis ! ) și trebuie să divorțeze ACUM, că nu mai poate așa !
Angela a crezut întâi că, naiba știe cum, a înghițit cuțitul ăla cu care tranșase puiul și ceapa pesemne, că prea a săgetat-o prin stomac și apoi prin piept ceva ! Dar nu, cuțitul zăcea spălat, la scurs. Era doar primul fior de gheață care prevestea durerea. A reușit cumva să zică ”NU!”. Nu, ce ? a întrebat Emil. ”Nu-ți dau divorțul, dragă!” Și-a plecat mută în dormitor, doar începeau știrile de la ora 13,00. Doar nu era nebun Emil să dea la spate tot ce au clădit ei împreună peste 20 de ani, doar nu și-ar fi lăsat băiatul , lumina ochilor lui, să sufere și să rămână fără tată...

Între timp Angela a ieșit demult din dormitor, Emil iubește-n continuare pe ”MareaIubirecareivaschimbaviața”,  copilul nu știe nimic, n-au divorțat (încă), dar imediat ce vine vara se vor anunța mari schimbări, da, da...Odată cu faimoasa creștere a salariilor, ce coincidență !
Și între timp, fac mim  într-un frumos tablou  impresionist de familie fericită, cu cățel (în casă) și purcel ( la tavă ) și demagogie cât putem pentru prieteni și cine vrea să-i mai asculte.Ca să vă faceți o idee, ei erau din categoria ”pui” , ba chiar domnul și doamna ”Pui” în persoană.

Angela azi m-a căutat, c-o treabă mai mult sau mai  puțin urgentă. Dar se vedea că-i ”arde buza” să îmi spună. De unde până acum eram o ”fostă” prietenă (căci ea nu știe că prietenii adevărați nu devin ”foști, dar asta-i altă poveste...), deodată a avut o revelație. Exista cineva care putea să o înțeleagă ! Care putea să-i dea un sfat! Eu! 
Pe undeva, mă doare că a trebuit să se întâmple ceva rău, ca cineva să își aducă aminte de mine. Mă doare superficialitatea multora și prostia câtorva. Oare ar trebui să mă bucur că existența mea a devenit brusc interesantă pentru cineva care, atunci când era fericită, nu știa dacă mai exist ?
Oricum, am să încerc să n-o judec prea mult.
Păi ce să-ți spun eu, dragă Angela ? În primul rând, pot să-ti spun că te înțeleg la fel și când îți este bine, nu doar rău.Apoi, exact ce spune toată lumea : că viața nu se oprește aici !
Și în general, mă feresc să dau sfaturi :D.




7 martie 2012

”DU-MĂ FERICIRE-N SUS”....


Deasupra noastră, invizibil, plutește ca un fetus în lichidul amniotic un glob-oglindă: mii de fațete strălucitoare chiar și în întuneric. De-a lungul celor câteva sute și ceva de luni ( précis nimeni nu știe câte-or fi …) captează secunde de strălucire concretă , furate din viețile noastre .
Și-n drumul soarelui de la est la vest, când lumina va cădea pieziș pe câte o fațetă, o lume până atunci uitat-ascunsă va prinde viață :
Sunt eu, zâmbind fericită în somn, în timp ce mama îmi sărută mâinile mici de prunc iubit.
Sunt iară eu, când “tataia meu” mă ține-n brațe și-mi arată păsările din copacii înfloriți.
Sunt eu, fericită că în sfârșit pot citi singură prima carte din șirul nenumărat al celor ce vor urma.
Sunt eu, cu sufletul inundat de o fericire speriată, pentru ca azi ne-am pierdut ochii unul în celălalt, și nu știu de ce am simțit atunci că ne aparținem ...
Tot eu, pierdută în freamătul primelor noastre săruturi. Și dansuri. Și plimbări lungi. Și iar săruturi.Și-o noapte de vară, o singură noapte, senină și plină de stele, cu brațele tale ocrotitoare în jurul meu. Și liniște. Și-atât.
Sunt eu, înfiorată de primul ghiont dat ștrengărește de multpreaiubitul meu copil.Și iată-mă mamă ! Și iată-mă o fericită mamă!
Sunt doar eu cu Marea în față, cu freamătul apei nespart de nimic, aroma cafelei o simt în toți porii și-un răsărit mirific se naște a nu știu câta oară !
Ești tu, în timp ce citești concentrat și habar n-ai că sufletul mi-e plin de drag de tine în timp ce te privesc pe-ascuns.
Sunt toți cei dragi mie în toate fațetele globului, chiar dacă îmi apar pe rând. Sunt din viața mea. Sunt viața mea.

provocata de Erica, o poveste în concurs, nu pentru  concurs neapărat, cât pentru gândurile care au venit ;).

Și pentru 8 Martie, pentru toate femeile , cu drag, cât mai multe fericiri ! La mulți ani !


5 martie 2012

O NOUĂ SĂPTĂMÂNĂ


”Lucrurile măreţe nu se fac din impuls, ci dintr-o serie de lucruri mărunte adunate laolaltă.”- Vincent Van Gogh

Deci, cum ne pregătim din timp pentru marile schimbări ? Schimbări care fie știm sigur ca vin, dorite sau nedorite, fie doar le așteptăm vag, într-un timp incert, nedefinit.
Eu recunosc, nu știu cum ar trebui să mă pregătesc corect. Mă las cumva la voia sorții, fără sa-mi pregătesc replicile, acțiunile, reacțiunile. Și totuși mi s-ar părea mai potrivită o anticipare, o strategie, un  fel de antrenament, ca la un joc de șah. Să mă țină în priză, să anticipez reacțiile celorlalti și astfel să iau cele mai bune decizii !
Aiurea ! În zilele premergătoare unor mari schimbări aș zice că mă comport mai degrabă ca un struț. Să vedem mai bine-un film ! Sau să citim o carte ! Sau să ieșim mai bine în oraș ! Nimic nu se va schimba, nimic nu se citește pe fața mea, sunt într-o bulă suspendată în spațiu și timp…Vom vedea atunci ce va fi necesar să fac.
Până când ori spațiul, ori timpul, se comprimă și mă lasă față în față cu realitatea.
Noroc că mă salvează spontaneitatea de cele mai multe ori ;).
Dar mă simt frustrată că nu mă pregătesc ( în 10 pași ,de exemplu ) să am succes. Mă simt frustrată pentru că nu îi cred pe cei care spun că dacă vrei să ai succes, e suficient sa îți dorești ! Oare ??? Dac-ar ști ei cât mi-am dorit uneori să conving pe cineva, ceva, dar …n-a fost suficientă numai dorința mea …. Motivaționalele sunt bune ele, dar până la un punct. În rest, că e ”universul care complotează” să-ți împlinească visul, sau logistica pe care ți-ai pregătit-o totuși singur (sau cu ajutorul celorlalți), norocul sau Forța Divină, sau toate astea la un loc, e greu de spus J !
Aș putea să zic că aceasta va fi o săptămână importantă. Dar cumva mă sperie această sintagmă. Așa că probabil organismul meu a hotărât să intre pe autoprotecție și să doarmă mai mult decât normal .Poate mă trezesc totuși înainte de a se termina săptămâna, să mai prind și eu ceva din ea  J !

O săptămână trează și luminoasă tuturor !

12 februarie 2012

O ALTFEL DE IARNĂ

Sunt împrejurări în viață care ne pervertesc fragilul emoțiilor , reducându-ne tresăririle emoționale la minim, cât să nu uităm că mai existăm. Diagrama sufletului ar arăta ca o diagramă a pulsului săltat puțin peste linia orizontală a infinitului. 
Și atunci se-așează iarna în sufletele noastre, ne pregătim de-o hibernare pe termen limitat, dar totuși fără să-i cunoaștem limitele. Tragem obloanele interioare, reducem pulsul emoțiilor, ne hrănim din ceea ce am reușit să adunăm în sertarele inimilor noastre.Trecem mai mult sau mai puțin indiferenți pe lângă suflete la fel de inerte, ne încurajăm că nimic și nimeni nu ne va mai prinde cu garda jos, pentru că nimic și nimeni nu merită suferința și dezamăgirea noastră. 
Și deși spunem că nu mai așteptăm pe nimeni să sape prin nămeți până la noi, în sinea noastră mai sperăm .... Probabil că speranța, în cele din urmă, deschide o ușă. Sau poate e pur și simplu nevoia de altul/alții , animale sociale fiind ? 
Ceva se întâmplă din moment ce ne trezim într-o bună zi că altcineva nou, necunoscut până mai ieri, locuiește  deja în sufletul nostru. Și ne simțim mai vii ca niciodată, semn că iarna, pe moment, a trecut.
Să facem provizii deci din proteina ”speranță” ! 
Mă duc să caut un depozit :) !

2 februarie 2012

UPDATE LA TEORIA ÎNVĂȚĂRII

Preambul : cine crede că va găsi informații verificate științific în acest post, pentru a le folosi ulterior fie într-o lucrare științifică, fie pentru învățarea proprie, este sfătuit să-și lărgească aria de căutare pe Google și să aleagă alte linkuri academice :) !


Am fost și încă mai sunt puțin ocupată cu niște examene. Să știți că e foarte corect spus "puțin", cred că mai mult timp aloc cu plimbatul cărților serviciu-acasă-serviciu-șamd ( se știe doar că fie și prin simpla atingere a cărții are loc un schimb osmotic de informație, da ! ) și chiar mai mult timp pierd cu examenul în sine!

În fine.
Ce revelație am avut : 

Ce stil de învățat ai avut în școală, de mic copil, ăla ți se impregnează toată viața ! Adică, dacă la 14 ani ai avut stilul forceps, de intrat materia cu forța, ăla îl ai și la 40 ! Dacă ai avut stilul fluture, mai bine spus prindeai din zbor, cu fluturii rămâi cât ești tu de adult responsabil ! Mai e și binecunoscutul stil toceală, binecunoscut altora, să fim înțeleși. Despre acesta am auzit doar că, dacă-l ai, chiar și dintr-un articol de ziar te trezești făcând în minte conspecte, extrăgând ideea principală, etc....  :D!
Nu există că te maturizezi și devii mai profund, mai atent, mai conștiincios ! Aiurea ! Cum învățai in școală,liceu-facultate, la fel înveți și la maturitate !
Recunosc, sunt stilul fluture. Da, știu mamă dragă, sunt superficiala. Da, știu, sunt "geamăn" (aaa, n-are asta nici o relevanță? păcat, mi-aș fi găsit o scuză ...).  Dar totuși sunt un adult responsabil și nu am copiat și nu știu cum naiba am noroc si trec :D !
Ma jos încă un postulat modern la teoria învățării, pe care l-am reținut și acceptat ca fiind adevărat imediat  :))

P.S. Mai e valabilă vorba aia cu îngrășatul porcului în ajun, sau nu se mai cresc porcii ca altădată ?
P.P.S Acum mă duc la somn, dar mi-am pus ceasul să sune foarte de dimineață să mai citesc ultimele capitole rămase ”virgine” ...oare se pune ???
=))

28 ianuarie 2012

MELODIA DE SAMBATA

Aceasta este starea .
E un vis, un dor, un dans, un zbor...
In timp, dar peste timp, inainte....

17 ianuarie 2012

REFLEXIA

Un copil l-a întrebat într-o zi pe tatăl său :
”- Tată, ce sunt banii ?”
”- Privește ! ” i-a răspuns tatăl său.
A luat un ciob de sticlă obișnuită și l-a pus lângă fereastră, astfel încât copilul putea vedea in ciob, ca într-o oglindă, strada, trecătorii, mașinile.Apoi i-a spus :
-Acum, uită-te bine . Am să pun bani pe toată sticla asta. Am s-o acopăr cu bani. Acum nu mai vezi nimic din ce se petrece pe stradă. Nu te mai vezi decât pe tine.”

Asta e o poveste cu tâlc, desigur, bună a fi spusă cât ești mic și caracterul ți-i la modelare ;).

Dar eu aș merge mai departe și aș risca să zic : poate că uneori nu ne mai vedem nici măcar pe noi. Nu numai ce e în jurul nostru.
Și nu e din cauză ca suntem orbiți de bani, ba din contră : uneori lipsește chiar ”strălucirea” lui !  Și atunci ne pierdem timpul în veșnica ”goană după aur ”, o goană care te lasă sleit de puteri, iar zilele trec fără substanță una după alta. 
Să stabilesc ceva : nu am nici prea mulți, nici prea puțini(bani, adică) . Nu-mi fac un scop în viață din a face averi. Nu-mi doresc nici mai mulți decât îmi sunt necesari pentru un trai decent. Nu fac nici apologia banilor și nici n-am să-i ridiculizez pe cei care o fac.
Dar ciobul meu de sticlă îmi reflectă din stradă altceva : o stare de deprimare sinistră , care pare să se extindă ca o plagă peste tot mai multe generații.
Am devenit ursuzi, opaci, cu un veșnic sentiment de neputință și de luptă fără rost, dar mai ales am devenit oameni  FĂRĂ SPERANȚE. Ni s-a atrofiat chiar și talentul de a face haz de necaz . Și poate că n-ar fi cele mai rele zile din viața noastră, dar printr-un soi de osmoză ciudată, așa le simțim pentru că ne transmitem alienarea asta tristă de la unii la alții...
Cine mai spune acum ” în vremuri de restriște , să ne întoarcem la valorile de bază ale umanității” ? Ahaaa ... și cu  nevoile de bază, ce facem ? Uităm că unii abia au ce mânca ? Uităm că unii mor din cauză că n-au acces nici la sistemul ăsta de sănătate, debil așa cum e el, dar e, deocamdată ...  Ce facem cu nevoia de siguranță ??? Mai simțim că avem vreo siguranță a viitorului ?
E adevărat că ”banii n-aduc fericirea”, dar și continuarea cu ”dar uneori o întrețin” e-adevărată. 
Mă contrazice cineva ?

10 ianuarie 2012

MESAJ DE LA NEVASTĂ

Dragul meu soţ , 

Înainte de a te întoarce din călătorie, voiam să te anunţ că am avut un mic accident de camionetă când să intru pe alee. Nu prea grav din fericire şi chiar nu am paţit nimic, deci nu te îngrijora în privinţa mea !

Tocmai veneam de la Wal-Mart şi , când să intru pe alee, am apăsat din greseală pe acceleraţie, în loc de frână... Uşa garajului e uşor îndoită, dar camioneta s-a oprit, din fericire, când ţi-a atins maşina...

Îmi pare nespus de rău, dar ştiu că un suflet bun aşa ca tine mă va ierta. Ştii ce mult te iubesc şi ţin la tine, dragostea mea ! Ataşez o fotografie, ca să-ţi faci o idee, bine? 

Abia aştept să revii în braţele mele !

Sotia ta iubitoare, 
Maricica


P.S.: A sunat "prietena" ta... 



6 ianuarie 2012

NEW YEAR ! NEW ME ?

La mulți ani tuturor! Pe nou, pe vechi, pe sfinți , pe toate zilele de sărbătorit !

Aș fi vrut să vă anunț că o falie spațio-temporală m-a furat din locul unde supraviețuiam zi după zi și că încă nu m-am întors ... Că am căzut prin ea și mă găsiți aici :












Și că vă aștept cu drag la noul meu loc de muncă :)!

Daaar ... Nu ! N-am căzut în falia aia, de fapt cred că o caut eu mai mult decât o să mă fure ea ....

Sunt tot pe-aici, nici un ”new me”, deocamdată ! Lucrez la asta, în schimb.
Sper că voi sunteți pe ”falia” care trebuie și că timpul e îngăduitor cu voi.
I`ll be back, soon ;) !