28 august 2010

SPUNE-MI CE DAI, CA SA ITI SPUN CE PRIMESTI

"Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei. "




27 august 2010

INTRE DOUA LUMI

Ma simt zilele astea parca as fi suspendata intre 2 lumi. Parca sunt intr-o bula transparenta si atemporala si ma vad pe mine cea de toate zilele, dand cu capul cand de una, cand de alta. Parca n-as fi eu. Si uitandu-ma eu asaaa ... la mine, stau si ma intreb ca multi altii de-a lungul timpului : cat poate sa suporte un om ? Ei, uite ca eu pot . Sunt intre trecut si viitor. Inca stau in trecut, intr-o aparenta de normalitate (?), dar mi-e ca deja viitorul a venit. Nu exista prezent. "Acum" e deja trecut.
Astept . Ma astept.Nu te astept.

21 august 2010

ZAMBETE. DE FAPT, NU PREA...

M-am intrebat adeseori de ce oamenii veseli atrag intr-un grup mai mult decat cei care-si striga tristetea.
V-ati observat vreodata langa cine preferati sa stati ? Nu-i asa ca va atrage o figura zambitoare, mai mult decat una care desi nu spune nimic, are intiparita in liniile fetei o tristete iremediabila ? Sa ne fie suficiente durerile noastre, stiute si nestiute , incat sa ne dorim putina veselie ?  Sau fericirea, bucuria, atrage tot aceleasi sentimente ?
Cautam glumele, rasetele, vrem sa stim de ce se bucura oamenii din jurul nostru. Ce facem atunci cu tacutii ? Cu tristii ? Cu singuraticii ?
Desigur ca si tristii sunt de mai multe tipuri :
Sunt tristii care isi striga tristetea oricui e prin preajma, dispus sau nu sa-i asculte.
Altii care spun doar celor care "merita" ( prieteni / familie / iubiti/ iubite ).
O parte care vor sa tina doar pentru ei tristetea. Din acestia unii o afiseaza ca pe un semn de noblete, altii apar incrincenati si altii care vor sa o ascunda. Prin glume, nepasare sau deviere de idei.
V-ati intrebat oare cum suntem noi cand suntem tristi ? Sau asta face parte din categoria intrebarilor care n-au nici un rost ?
Am un prieten care e trist in interior iremediabil ( deocamdata ). Cand l-am intrebat care ar fi motivul, mi-a spus ca viata asta nu-i nimic in fapt, ca pana la urma rostul omenirii care e ? Nu al omului, luat individual, desi e aplicabil si pentru unii dintre noi, care se zice ca traiesc sau au trait degeaba. Si ca pana la urma la ce bune toate, daca omenirea oricum se va sfarsi la un moment dat ? ( conform teoriei Big Crunch ).... Si n-am putut sa nu ma mir ( in sinea mea, desigur ) ca unii sunt tristi ca n-au prins programare azi la coafor, sau n-au mai putut pleca in Insulele Maldive , iar altii ( putini, tot desigur ) deplang soarta si viitorul omenirii.... La inceput  l-am suspectat de nesinceritate. Sau ca braveaza. Dar nu. E deprimat.Si recunoaste ca e asa . Si ca il deprima moartea, cu care vine in contact prea des. Iata ...un cuvant de care fugim....Pana cand stam :).
I-am oferit cateva exercitii contra tristetii, daca va vrea. Pentru ca , nu-i asa, si tristetea, ca si fericirea, e tot in mainile , sau capul , sau inima noastra. Putem sa fugim de tristeti, sau e vorba doar de chimia din sangele nostru, pana la urma ?

16 august 2010

IS THIS REAL ???!!!????

Deci ... nu pot pentru ca sa cred asa ceva ..... Decat ca am visat urat .....

P.S. Niste conationali. De-ai lor, nu de-ai nostri .


11 august 2010

DESPRE HONEY, PUI SI IUBY

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand sunt in societe si cand mi-e lumea mai draga si-aud un "hanii" lipicios si viscos ca melasa, deodata incep sa-mi arda urechile ! Recunosc, nu sunt amatoare de gen "pui, puiut, honey si iuby". Dintotdeauna mi s-a parut ca apelativele astea au fost inventate de cei care se tem sa nu incurce numele partenerelor/partenerilor si atunci toti/toate vin c-un singur nume de alint.

Prima data in viata mea sociala de adult proaspat iesit in gasca am auzit "pui". In care pui erau atat ea, cat si el. "Pui, adu-mi si mie o sticla de bere! Pui, nu-mi pui si mie o ciorba? Hai mai puuii, ce faacii ....." In care domnul Pui nu se sfia sa se dea la toate damele din jur predispuse sa il admire la cat e de .....(evident, cine "punea botu' "- alta expresie care mi-e draga ...) . Si in care doamna Pui radea cu gura pana la urechi orice s-ar fi intamplat ! Rade si-acum, de altfel tot asa, fie ca Pui ii spune ca rade ca o taranca , fie ca o pipaie de fata cu toata lumea si-apoi aplica un pupat ca o ventuza ...

Apoi i-am cunoscut pe "iuby"... In care el nu era iuby, dar ele da ... pe rand, la o cadenta de 2-3 pe an ... Trendy, whisky, cluburi, fumuri ( de tigara, sper ...), noi suntem ne-ntelesi si atat de ...cool si destepti, of course.

Si finally ...honey. Dar nu honey, ci "hannniiiii", daca va puteti imagina. Prima data cand am auzit am pufnit fara sa vreau in ras si am zis "hannii bannniii", dar ei nu s-au prins, chiar vorbeau serios :) ! Mi-au aruncat o privire pe deasupra mea undeva ( cred ca n-au inteles ce-am vrut sa zic ) , si-au mers mai departe, strigandu-se unul pe altul, nazal, duios si din cand in cand , cu un dragastos hanniiii .... Ca sa intelegeti, era noaptea tarziu, el avea vreo jumate de whisky la bord si o gladiola tinuta ca un par in mana dreapta , ca sa o arunce in mare ! Ea il sprijinea din stanga sa nu se impiedice de nisip.... Cum naiba sa-i iei in serios ??? Si stiu sigur ca acest "honey" travestit a aparut mai tarziu in relatia lor, o data ce au urcat pe scara sociala si au intrat in high-life-ul urbei lor....Dar raman la parerea mea, ca el ar putea zice "hanniii" si ea sa-i raspunda cu "banniii", prietenii stiu de ce :) !

Cred astfel doar in strigarile dragostei care le aud numai eu, care stiu ca sunt numai ale mele si nu pentru alte 100 care s-ar potrivi.
Nu cred in dovezi afisate in public , iar in intimitate e frig....




10 august 2010

IN DULCELE STIL CLASIC

Mă invelesc de frig intr-o speranta

cum se-nveleste soba nou zidita
în reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.


Nu pune mana peste mine daca-i vara
căci n-ai să intelegi nimic
stimata doamna-domnisoara
din frig.


Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

Nichita Stanescu

7 august 2010

ATACUL

Dupa cateva seri de liniste, care acum imi dau seama ca au fost de studiere, de tatonare a terenului, in seara asta au atacat. Dar si eu m-am aparat, ba chiar am trecut la atac! Avantajul lor e ca sunt mai multi. Si mai mici. Avantajul meu e ca am muulta rabdare. Si sunt mai mare!
Cum cu cine? Cu tantzarii, of course!
Intai am stins blogurile, am stins laptop-urile, am stins luminile si am asteptat cuminte sa adorm! A naibii cafea de dupa-masa! Si doar am zis ca nu mai beau ( cafea ... dupa-amiaza). Si l-am auzit ! La inceput doar timid: bizzzz, biiizzz ... Incepi sa bati din palme pe langa urechi, poate ai noroc si-l prinzi. Haida, de! Te enervezi, arunci patura, te ridici si aprinzi lumina. Si-atunci ii vezi! Dezastru ! De unde si cand au rasarit atatia? Apuci o revista ( nu Dilema veche, desigur) , ceva usor, dar totusi greu pentru ei. Si lupta incepe.Nu vreau sa stiu ce aud si cred vecinii!
Prima runda- i gata. Zici tu. Cauti Autan-ul care pana acum ziceai ca l-ai carat degeaba, dai pe tine pe unde crezi, de nervi dai si prin aer deasupra patului, dai si pe pereti chiar! Sa fie, poate nu mai vin. Stingi lumina , dar acum astepti. Vigilenta e cuvantul cheie. Si auzi iar : bizzzzzz, biiiiizzzzz, biiiizzz, bizt! Aprinzi lumina pentru runda 2, executi cativa , dar acum nu mai inchizi lumina, te asezi in pat si astepti. Uite unul pe perete langa tine. Vreo 2 pe tavan. Unul zboara razant deasupra ta, cat sa iti faca in ciuda !
Te oftici ca numai tu auzi dusmanii si dusmanii pe tine si nu si sforaitul de-alaturi...si iti zici ca mai bine ar intepa pur si simplu numai sa nu-i mai auzi!
Urmeaza panda tactica, zburatul tau prin camera de pe un  perete pe altul si apoi pe tavan ...Si amintirile despre cum topaiai si alta data dupa ei te fac sa razi, in cele din urma.Si iti dai seama ca lupta este inegala si se va opri doar cand tu vei ceda. De somn, fireste.
Cine n-are amintiri cu si despre tantzari?
Eu de exemplu am cateva atat de savuroase, incat le voi dedica un loc special. De povestit.
Daca stau bine si ma gandesc, aceste micute zburatoare , dragalase si muzicale :) ... etc. ar putea face parte din brandul de tara. Cine n-a auzit de vestitii tantzari din Delta? Sau de la mare? Sau de la sat?
Eu una n-am gasit pe unde-am mai umblat nici un tantzar ca pe la noi, sic!

5 august 2010

SOVATA RELOADED

Sub indemnul mobilizator "Explore the Carpathian Garden", dar fara frunza inteligenta arborata in geamul masinii, am pornit la drum pentru cateva zile sa ma refac cu sprijinul turismului intern. Locatia : Sovata si imprejurimi.
Primele impresii, recunosc, sunt destul de bune. Sovata este cred printre putinele statiuni de munte ale noastre care au reusit sa arate bine, chiar daca abia de anul acesta, pana anul trecut inca fiind in renovare. Sunt cateva hoteluri si vile de 4 stele cochete, cele de 2 si 3 stele au fost renovate, cel putin pe dinafara, iar bazele de tratament sunt foarte , foarte solicitate. Este curat, asfaltat si foarte, foarte aglomerat si un punct in plus : nu mai vezi doar pensionari in statiune, ci si multe familii cu copii mici.
Un alt plus : aleile nu numai din jurul lacului Ursu , ci si din jurul celorlalte lacuri vecine, bine intretinute, luminate si care iti inspira incredere sa te plimbi cat de tarziu in noapte. Deci, se poate.
Un minus maaare, dar care este specific mai multor statiuni, nu doar aici : seara, muzicile si muzichiile care se bat, se incaleca, se lupta sa atraga chipurile cat mai multi clienti decat vecinii... formatii de unul, doi sau trei rapsozi (dupa putere, deh), cu orga si microfonul de rigoare, asezati intr-un sirag pestrit de terase ca de cartier, care canta in cel mai fericit caz la cate un abatut singur la masa, dar evident cu sticla in fata.....
Eternele si minunatele  "Ce seara minunataaa, mai spune-mi iubito o daaaataa.........." , "Drumurile noaaaastre toaaaate .............se vooor intalniiiiiiiiiii   ........" , impletite cu manele, dar si cantece unguresti care nu imi spun insa nimic, rasuna chiar si dincolo de lac ! Desigur, am vazut si terase destul de pline, in care manelele erau la putere, dar am vazut si terase cochete, in care se ascultau muzici vechi, pe niste tonuri normale, sau chiar chill out !  (acestea mult mai putine, evident, dar erau !), care si ele aveau multi clienti....
Oare cand o sa scapam de balcanismul nostru de veacuri si sa realizam, printre altele, ca o muzica, orice muzica ar prefera oamenii, ascultata pe niste tonuri normale, face parte din civilizatie ? Oare cand patronii de restaurante si terase vor invata ca nu boxele asurzitoare le aduc clienti ci doar calitatea serviciilor, care include si un ambient placut ?