21 august 2010

ZAMBETE. DE FAPT, NU PREA...

M-am intrebat adeseori de ce oamenii veseli atrag intr-un grup mai mult decat cei care-si striga tristetea.
V-ati observat vreodata langa cine preferati sa stati ? Nu-i asa ca va atrage o figura zambitoare, mai mult decat una care desi nu spune nimic, are intiparita in liniile fetei o tristete iremediabila ? Sa ne fie suficiente durerile noastre, stiute si nestiute , incat sa ne dorim putina veselie ?  Sau fericirea, bucuria, atrage tot aceleasi sentimente ?
Cautam glumele, rasetele, vrem sa stim de ce se bucura oamenii din jurul nostru. Ce facem atunci cu tacutii ? Cu tristii ? Cu singuraticii ?
Desigur ca si tristii sunt de mai multe tipuri :
Sunt tristii care isi striga tristetea oricui e prin preajma, dispus sau nu sa-i asculte.
Altii care spun doar celor care "merita" ( prieteni / familie / iubiti/ iubite ).
O parte care vor sa tina doar pentru ei tristetea. Din acestia unii o afiseaza ca pe un semn de noblete, altii apar incrincenati si altii care vor sa o ascunda. Prin glume, nepasare sau deviere de idei.
V-ati intrebat oare cum suntem noi cand suntem tristi ? Sau asta face parte din categoria intrebarilor care n-au nici un rost ?
Am un prieten care e trist in interior iremediabil ( deocamdata ). Cand l-am intrebat care ar fi motivul, mi-a spus ca viata asta nu-i nimic in fapt, ca pana la urma rostul omenirii care e ? Nu al omului, luat individual, desi e aplicabil si pentru unii dintre noi, care se zice ca traiesc sau au trait degeaba. Si ca pana la urma la ce bune toate, daca omenirea oricum se va sfarsi la un moment dat ? ( conform teoriei Big Crunch ).... Si n-am putut sa nu ma mir ( in sinea mea, desigur ) ca unii sunt tristi ca n-au prins programare azi la coafor, sau n-au mai putut pleca in Insulele Maldive , iar altii ( putini, tot desigur ) deplang soarta si viitorul omenirii.... La inceput  l-am suspectat de nesinceritate. Sau ca braveaza. Dar nu. E deprimat.Si recunoaste ca e asa . Si ca il deprima moartea, cu care vine in contact prea des. Iata ...un cuvant de care fugim....Pana cand stam :).
I-am oferit cateva exercitii contra tristetii, daca va vrea. Pentru ca , nu-i asa, si tristetea, ca si fericirea, e tot in mainile , sau capul , sau inima noastra. Putem sa fugim de tristeti, sau e vorba doar de chimia din sangele nostru, pana la urma ?

9 comentarii:

  1. Oachi, Frumosa postare si cu atit de multa sensibilitate scrisa.

    Sunt atrasa de oamenii cu care simt ca pot sa comunic, veseli, sau tristi. Citesc acest lucru in ochii lor, in gesturi.

    Inteleg foarte bine tristetea, am cautat un antidot ani de zile si acum am o formula prin care reusesc sa evadez. Ma concentrez pe lucruri frumoase si bune si iau viata cu mult umor. Viata este prea plina de absurd si incertitudini pt a nu incerca sa gasesti clipe frumoase care merita sa fie traite. Zimbetul unui copil poate sa-ti dea energia sa uiti o mie de suparari, sansa de a putea ajuta pe cineva, iti incarca sufletul cu o alta mare bucurie. Sa ne bucuram de fiecare clipa. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am aterizat in Canada intr-o lume diferita, in care nu ai voie sa vorbesti cu cei din jur despre tristete. Aceasta o pastrezi pt tine, terapeut, sot/sotie.

    Se considera indecent sa incarci pe altcineva cu tristeatea ta.
    Primul meu soc a fost cind un coleg de birou, venit din Hong Kong, a vrut sa povesteasca la birou ce probleme a avut sotia lui cind a nascut primul copil. O colega canadiana l-a oprit si i-a spus ca ea nu doreste sa preia problemele nimanui.
    Ca urmare, aici este intrebat de zeci de ori "How are you?" Si tu, indiferent cit de oribil te simti, trebuie sa zimbesti si sa raspunzi, "I am fine, thank you, and you?".

    Noi, rominii avem un mare avantaj, noi inca ne pastram cultura noastra in relatiile dintre noi si nu avem nevoie de terapeut. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba poate avem nevoie de terapeut, Odille. Unul care practica terapia de grup.:)

    Oachii, ce sa facem noi cu cei tacuti si intristati? Poate sa ii ajutam sa observe că ceilalți, sau cei mai mulți dintre ei, tind sa petreaca mai mult timp în preajma celor veseli, optimisti, pozitivi, tonici s.a.m.d. Si, dupa asta....alegerea de a schimba sau nu ceva, le apartine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Semndefoc, cred ca in Romania ar trebui un program de terapie serios pt conducerea tarii, apoi pt restul cetatenilor.

    RăspundețiȘtergere
  5. E clar ca umorul ne salveaza in fata tristetii, daca insa avem si dorinta de a-l percepe ...Daca nu, oricate giumbuslucuri s-ar face pe langa noi, plangem si plangem...
    Un mic dar pentru zambetul vostru : http://www.youtube.com/watch?v=0ZCoIege8oM&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  6. Umorul si iubirea, Oachi :)...

    Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
    Doar sărutarea ta ar fi în stare
    Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
    Să-i umple de iubire şi de soare.

    Sărută-mi gura, buzele-ncleştate
    Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.
    Îţi vor zâmbi din nou înseninate
    Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.

    Sărută-mi fruntea, gândurile rele
    Şi toate îndoielile-or să moară,
    În loc vor naşte visurile mele
    De viaţă nouă şi de primăvară.

    Saruta-ma - Magda Isanos

    RăspundețiȘtergere
  7. Odille, cred ca cei de la conducere au nevoie de terapie de șoc. Fie el un electrosoc, fie un soc existential, care sa ii ajute sa isi ajusteze imaginea de sine expandata de sentimentul de putere.

    O iubesc pe Magda Isanos, anonimule. Dar cum a nimerit ea în acest context?

    RăspundețiȘtergere
  8. Semdefoc, sau poate ar avea nevoie de ceva Soc de Justitie :) , care in Tara noastra Romaneasca se aplica atit de discriminatoriu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Iubirea, da, da ...Cum de am uitat de ea ? Dar sa nu uitam ca tot ea ne duce si la polul opus ... Citat dintr-un oracol cu fluturasi, ingerasi, inimioare si muuult , muuult roz :) :
    "Iubirea te ridica
    Iubirea te coboara
    Iubirea iti da aripi
    Iubirea te omoara"

    Pe cand umorul ... daca-l ai, sau daca-l primesti, nu te va dezamagi niciodata :).

    RăspundețiȘtergere