13 martie 2012

DUPĂ 20 DE ANI, ALTĂ POVESTE

În ziua în care Emil a anunțat-o pe Angela că vrea să divorțeze, era o zi de sâmbătă. Angela terminase de făcut o ciorbă de burtă și un ostropel de pui pentru masa de prânz și se ștergea pe mâini, mulțumită. Mulțumită de gustul sublim al ciorbei, firește. Că doară n-avea să fie mulțumită de ceea i-au auzit urechile și care tocmai marca o răscruce în viața ei, prevestind un lung șir de tristeți provinciale. 
Poveste clasică, atât de clasică încât s-a banalizat în timp, Emil iubește pe altcineva ! Cu disperare, cu tot avântul celor 40 si ceva de ani, cum n-a mai iubit niciodata ( clasic, v-am zis ! ) și trebuie să divorțeze ACUM, că nu mai poate așa !
Angela a crezut întâi că, naiba știe cum, a înghițit cuțitul ăla cu care tranșase puiul și ceapa pesemne, că prea a săgetat-o prin stomac și apoi prin piept ceva ! Dar nu, cuțitul zăcea spălat, la scurs. Era doar primul fior de gheață care prevestea durerea. A reușit cumva să zică ”NU!”. Nu, ce ? a întrebat Emil. ”Nu-ți dau divorțul, dragă!” Și-a plecat mută în dormitor, doar începeau știrile de la ora 13,00. Doar nu era nebun Emil să dea la spate tot ce au clădit ei împreună peste 20 de ani, doar nu și-ar fi lăsat băiatul , lumina ochilor lui, să sufere și să rămână fără tată...

Între timp Angela a ieșit demult din dormitor, Emil iubește-n continuare pe ”MareaIubirecareivaschimbaviața”,  copilul nu știe nimic, n-au divorțat (încă), dar imediat ce vine vara se vor anunța mari schimbări, da, da...Odată cu faimoasa creștere a salariilor, ce coincidență !
Și între timp, fac mim  într-un frumos tablou  impresionist de familie fericită, cu cățel (în casă) și purcel ( la tavă ) și demagogie cât putem pentru prieteni și cine vrea să-i mai asculte.Ca să vă faceți o idee, ei erau din categoria ”pui” , ba chiar domnul și doamna ”Pui” în persoană.

Angela azi m-a căutat, c-o treabă mai mult sau mai  puțin urgentă. Dar se vedea că-i ”arde buza” să îmi spună. De unde până acum eram o ”fostă” prietenă (căci ea nu știe că prietenii adevărați nu devin ”foști, dar asta-i altă poveste...), deodată a avut o revelație. Exista cineva care putea să o înțeleagă ! Care putea să-i dea un sfat! Eu! 
Pe undeva, mă doare că a trebuit să se întâmple ceva rău, ca cineva să își aducă aminte de mine. Mă doare superficialitatea multora și prostia câtorva. Oare ar trebui să mă bucur că existența mea a devenit brusc interesantă pentru cineva care, atunci când era fericită, nu știa dacă mai exist ?
Oricum, am să încerc să n-o judec prea mult.
Păi ce să-ți spun eu, dragă Angela ? În primul rând, pot să-ti spun că te înțeleg la fel și când îți este bine, nu doar rău.Apoi, exact ce spune toată lumea : că viața nu se oprește aici !
Și în general, mă feresc să dau sfaturi :D.




6 comentarii:

  1. Oachi, eu inteleg casatoria ca o uniune a unor suflete, uniune realizata din dragoste. Cum poti apoi sa obligi pe cineva sa ramina in mariaj daca nu mai exista dragoste, daca nu mai doreste? Casatoria nu o vad ca o inchisoare pe viata. Este foarte trist, dar nu poti sa inlantui cu fiare sufletele.
    Sigur ca atunci cind unul dintre parteneri se des-dragosteste este ingrozitor pt celalalt, suferinta de multe ori nu se poate descrie, sigur ca poti sa continui sa iubesti acel suflet pt restul vietii, dar nu poti "sa nu-i dai divortul". Nu avem acel drept.
    Eu sufar si atunci cind vad divortul unui cuplu care mie mi s-a parut foarte reusit si potrivit. Dar cine stie cum si de ce acel suflet s-a oprit din a iubi?

    Tinind seama de marele numar de divorturi, cred ca ar intelept, ca inainte de i se da unui cuplu licenta de casatorie, sa fie obligati sa participe la un seminar: "Cum sa divortam!". :)

    In privinta sfaturilor. Se spune ca daca ai in viata o prietena foarte buna, sau un prieten foarte bun, ai primit un foarte mare dar. Asa ca eu, dupa ce am avut niste deceptii/dezamagiri de nota 100, de la prieteni despre care credeam ca erau foarte buni, si dupa ce am suferit bine de tot, am decis sa iau prieteniile pe o nota mai usoara. Unele prietenii vin, altele pleaca, dar eu ramin "true to myself", adica nu fac compromisuri si le spun cum gindesc.
    Daca au nevoie de ajutor, sprijin, cineva pe umarul caruia sa plinga, eu voi fi linga ele/ei, fara sa-i judec si fara sa gindesc ce fel de prieteni imi sunt. Vor fi in inima mea dar nu cu intensitatea cu care obisnuiam sa ma leg.
    Cel putin asa sper! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ”..inainte de i se da unui cuplu licenta de casatorie, sa fie obligati sa participe la un seminar: "Cum sa divortam!"- Ha, ha, Odille, daca s-ar tine vreun curs de asta nu s-ar mai casatori multi, parol :)) !

    In rest, da, ai dreptate, nimeni nu poate fi tinut cu forta intr-o relatie, dar pe de alta parte cred ca ar trebui mai multa chibzuinta ( ceea ce pare imposibil!) din partea celor care vor sa fuga. De multe ori fug dupa o himera si am vazut destule cazuri in jur care s-au reimpacat dupa cativa ani... si atunci ?! Cum e mai bine ? Sa incercam tot ce am crede noi ca ne face fericiti ? Pentru cat timp ? Sau sa ramanem ancorati intr-o obisnuinta comoda, dar care aduce linsitea celor din jur ? Stii ca de multe ori se intreaba lumea : avem dreptul la fericire, dar cu ce pret ? Cu orice pret ?!

    Si eu in general spun ceea ce gandesc, totusi nu zic ”fa asa, sau nu fa asa”. Pun intrebari, arat optiuni, caut alternative si pana la urma fiecare alege ce-i convine, fara sa am eu responsabilitatea alegerilor altora.
    Si uneori mi-e ciuda ca sunt a naibii de empatica, pentru ca intotdeauna ma ”ambalez” prea mult...

    RăspundețiȘtergere
  3. Oachi, din ce am observat eu, cei doi care se casatoresc, in realitate, nu se cunosc cu adevarat. Se indragostesc, vad numai stelute si sunt convinsi ca nu pot sa traiasca unul fara celalalt. Dupa citiva ani incep sa se descopere, si de multe ori incep sa se placa din ce in ce mai putin.
    Sau cresc in mod diferit. Unul evolueaza, celalalt sta pe loc si diferenta se mareste pe zi ce trece.

    Din acest motiv ma mira ca rata de divort este asa de mica. Chiar cred ca oamenii fac eforturi mari sa se accepte.

    RăspundețiȘtergere
  4. Odille, dupa mine cunoasterea trebuie sa fie reciproca si permanenta. Pornim la un moment dat cu niste caracteristici, dar evoluam, nu stam pe loc. Fiecare isi dezvolta noi obiceiuri, noi dorinte, noi asteptari. Daca nu interactionam, daca nu suntem atenti unul la celalalt, lucrurile astea se pierd si nu ne mai recunoastem. De aia ajungem sa spunem ”te-ai schimbat, nu te mai recunosc, nu mai esti aceeasi/acelasi ca atunci cand ne-am cunoscut, etc.”...Da , ne schimbam, dar e reciproc. Si daca ne mulam unii pe altii e ok, daca nu, apar frustarile si apoi rupturile.
    Zici tu ca rata divorturilor e mica ? Poate la voi, la mine am inceput sa ma ”sperii” de cate aud ... Cad precum castanele toamna ;).

    RăspundețiȘtergere
  5. Oachi, in provincia unde traiesc eu, rata divortului este in jur de 37.4%.

    Insa daca te gindesti ca iei doi oameni complet straini si-i muti impreuna intr-o casa unde trebuie sa traiasca vreo 60 -70 de ani, 24 de ore pe zi, aceasta rata mi se pare mica. :)

    Adevarat ca atunci cind sunt doi oameni care s-au iubit mult si care au dorit sa evolueze impreuna, cred ca 60-70 de ani li se par mult prea putini.

    In privinta cunoasterii, cred ca majoritatea cuplurilor se cunosc cu adevarat abia dupa casatorie, si sa nu uitam ca defectele se amplifica cu virsta.
    Depinde foarte mult daca un anumit defect deranjeaza foarte mult, sau daca poti sa-l treci cu vederea.

    Un exemplu ar fi cind unul dinter soti inainte de casatorie s-a prezentat ca o zvirluga, si apoi a devenit un adevarat Oblomov, sau o sotie a aparut in chip de zina buna, ca apoi sa-si scoata maturicile din sopron. :)

    Numai o parere. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Odille, sunt atat de multe situatii, incat nici intr-un roman nu le-am cuprinde toate :).
    Acum insa casatoria nu mai vine chiar din prima, multi coabiteaza ani de zile inainte de a se casatori, deci stiu si eu cat se mai cunosc abia dupa casatorie ?!
    Relatiile interumane depind de atat de multi factori, incat eu personal am ajuns la concluzia ca e o chestiune de loterie peste cine dai, sau pe cine alegi :).
    Ar putea fi o alegere buna ani de zile la rand, si totusi ...

    RăspundețiȘtergere