Un copil l-a întrebat într-o zi pe tatăl său :
”- Tată, ce sunt banii ?”
”- Privește ! ” i-a răspuns tatăl său.
A luat un ciob de sticlă obișnuită și l-a pus lângă fereastră, astfel încât copilul putea vedea in ciob, ca într-o oglindă, strada, trecătorii, mașinile.Apoi i-a spus :
-Acum, uită-te bine . Am să pun bani pe toată sticla asta. Am s-o acopăr cu bani. Acum nu mai vezi nimic din ce se petrece pe stradă. Nu te mai vezi decât pe tine.”
Asta e o poveste cu tâlc, desigur, bună a fi spusă cât ești mic și caracterul ți-i la modelare ;).
Dar eu aș merge mai departe și aș risca să zic : poate că uneori nu ne mai vedem nici măcar pe noi. Nu numai ce e în jurul nostru.
Și nu e din cauză ca suntem orbiți de bani, ba din contră : uneori lipsește chiar ”strălucirea” lui ! Și atunci ne pierdem timpul în veșnica ”goană după aur ”, o goană care te lasă sleit de puteri, iar zilele trec fără substanță una după alta.
Să stabilesc ceva : nu am nici prea mulți, nici prea puțini(bani, adică) . Nu-mi fac un scop în viață din a face averi. Nu-mi doresc nici mai mulți decât îmi sunt necesari pentru un trai decent. Nu fac nici apologia banilor și nici n-am să-i ridiculizez pe cei care o fac.
Dar ciobul meu de sticlă îmi reflectă din stradă altceva : o stare de deprimare sinistră , care pare să se extindă ca o plagă peste tot mai multe generații.
Am devenit ursuzi, opaci, cu un veșnic sentiment de neputință și de luptă fără rost, dar mai ales am devenit oameni FĂRĂ SPERANȚE. Ni s-a atrofiat chiar și talentul de a face haz de necaz . Și poate că n-ar fi cele mai rele zile din viața noastră, dar printr-un soi de osmoză ciudată, așa le simțim pentru că ne transmitem alienarea asta tristă de la unii la alții...
Cine mai spune acum ” în vremuri de restriște , să ne întoarcem la valorile de bază ale umanității” ? Ahaaa ... și cu nevoile de bază, ce facem ? Uităm că unii abia au ce mânca ? Uităm că unii mor din cauză că n-au acces nici la sistemul ăsta de sănătate, debil așa cum e el, dar e, deocamdată ... Ce facem cu nevoia de siguranță ??? Mai simțim că avem vreo siguranță a viitorului ?
E adevărat că ”banii n-aduc fericirea”, dar și continuarea cu ”dar uneori o întrețin” e-adevărată.
Mă contrazice cineva ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu