8 octombrie 2010

AM O TACERE. CUM PROCEDEZ ?

Contrar personalitatii mele publice, sunt genul de persoana care atunci cand este singura si incognito in lume, nu intra in vorba cu cei din jur decat daca are bifat ca job task asta ...Si imi place sa cred ca nu lansez cu nimic invitatii de vorbit catre interlocutori, daca nu am chef. Cu toate astea, cred ca perceptia mea despre mimica si semnalele mele din acele momente e gresita,altfel nu vad cum sunt atrasa in tot felul de discutii de prima fata si absolut futile .
Ce ii face pe taximetristi de exemplu sa fie atat de volubili cu persoane de care vorbele lor se lovesc dar nu ricoseaza ? E drept , inca n-am experimentat situatia in care m-as da surda ... sau muta , ceea ce daca apuc sa deschid gura si sa spun destinatia, se cheama ca nu mai am cum  :). Dar se pare ca pe unii un simplu "hm, nu, nu stiu, poate" nu-i descurajeaza defel ! Nici uitatul pe geam . Nici butonatul telefonului . Am vazut ca tine doar vorbitul la telefon, dar nici sa vorbesc de una in urechile altora nu-mi vine ! Ce-i de facut ? Oricum, poate ca pe taximestristi ii inteleg pana la urma, stau atata singuri, sau se simt datori sa fie amabili cu clientul si sa faca conversatie, cine mai stie ?
Dar in ruptul capului n-am sa inteleg persoanele total straine de persoana mea, conjunctural ajunse in vecinatatea-mi si care imi asezoneaza creierul cu vorbe, vorbe, vorbe ... Nu mai tarziu de acu' cateva zile, eram in vestiarul de la sala, pregatindu-ma de plecare, cand de partea cealalta a dulapurilor o doamna trecuta bine isi usca parul . Fusese la piscina ( oare de ce ?) . Zici ca foehnul care sufla zgomotos a facut-o sa isi vada de-ale ei ? Ei as ! A inceput o tirada la adresa mea cum a vazut ea un domn la piscina care vaaai ce palid era, cred ca era bolnav ! Cred ca era bolnav de ficat ! Poate l-ati vazut ?
Nu , n-am fost la piscina.( greseala ! trebuia sa zic doar nu !)
Aaaa ( masurandu-ma asa putin  din cap pana in varful unghiutelor...) , dar unde ati fost ?
La sala ( iarasi greseala ! trebuia sa zic "dar ce va intereseaza ?" ??? ce pacat ca mama nu m-a invatat decat sa fiu politicoasa ...).
Va zic eu, i-am zis si la domnisoara care venea de la dus. Aia cu tatuaj ! Poate pe ea ati vazut-o ?
Nu, zic, n-am vazut-o !

Si de aici va dau cuvantul meu ca nu mai stiu prin ce sarituri de cuvinte mi-a tinut o tirada pornind de la : bolnav, n-are voie efort, implicit n-are voie sex, domnisoara tatuata e din aia, stiu eu, cum sa-mi zica ca sexul e bun, n-are nimica, le stiu eu pe astea, ca am lucrat multi ani si le cunosc, am fost camerista la hotel si acolo veneau tot felu', acuma sunt la pensie, dar ii vad cand merg la iarba verde, casa mea e langa padure si vin cu masinile, ii vad cum se duc cu patura , odata unu' s-a intors dupa o sticla si doua pahare , da, da, va zic eu ..........

Nu stiam daca sa rad, sau sa plang, sau sa fug, sau toate. Oricum nu stiam cum sa ma imbrac mai repede, as fi iesit cu hainele in brate, da' ma gandeam ca din noi doua tot eu as fi fost luata de nebuna si nu se face :) !

Deci, ce mecanism se declanseaza la astfel de persoane ca doamna de mai sus ? Sunt ele anormale, sau doar lipsite de bun simt ?

P.S.Oare asa pandea si madama spre padure ?




15 comentarii:

  1. Oachi, m-ai covins, tu trebuie sa vii in Canada. Aici nimeni nu-ti vorbeste decit sa-ti spuna, "It's a nice day, isn't it!" si atit.
    Nu este intrebare, nu asteapta raspuns, este o declaratie de politete.
    Cind cineva te intreaba "How are you?", indiferent ca esti bine, sau cu piciorul spre lumea cealalta, trebuie sa raspunzi : "Great,thank you, and you?" Si nu astepti niciun raspuns pt ca aceasta conversatie se terminase. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Oachi, am vazut un documentar despre norvegieni, despre firea lor, dorinta lor de a nu fi abordati in conversatii. De fapt au o mare teama ca cineva li se va adresa.
    Prezentau un jurnalist care facea naveta in fiecare zi casa- birou si era terorizat ca cineva ii va vorbi in autobuz. Isi exprima aceasta teama cu atita sinceritate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Astazi sunt cam vorbareata! Scuze.
    M-a amuzat subiectul tau, poate pt ca nu traiesc in Romania. Cind vin in Romania, sunt ca un magnet pt vorbareti, numai ca pe mine ma amuza, si particip cu ei la problemele lor, cu toata inima. Ca urmare intr-un drum cu un taxi aflu toate amanuntele vietii acelui taximetrist. Unii opresc taxiul si continuam sa vorbim, daca nu am terminat subiectul. Cind merg cu trenul mi se fac niste destainuri incit asa putea sa scriu carti intregi. Am aflat secrete de la Ministerul de Justitie, de mi s-a facut parul maciuca. Noroc ca le-am uitat.
    Am facut prietenii, ne-am dat telefoane, ne-am imbratisat si ne-a parut rau ca ne despartim. Cu o doamna m-am imbratisat pe peron. Daca acel taximetrist are pe cineva bolnav in familie, ii dau telefon peste citeva zile ca sa vad daca totul este bine. Eu sunt cea care asculta, dar particip cu sufletul si dau si sfaturi. Sper ca sunt bune.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Odille draga, ma bucur ca ai fost vorbareata, altfel daca nu apareai iar ne ingrijoram :)!
    Cat despre mine, sa stii ca nu sunt o ciufuta, sau cu nasul pe sus, doar ca am momente in care intorc gandurile pe toate partile, ca puiul in rotisor :)... Si nu stiu cum se face ca taman atunci apar unele persoane care mi le fac vraiste ...
    In rest,aflu cand vreau si ce nu cred s-aud vreodata!
    Totusi trebuie sa recunoastem ca exista persoane care ar vorbi si gardurilor din nevoia de a se auzi :) !
    Bineinteles ca toate sfaturile tale sunt bune, mai incape vorba ?!? Intrebarea e daca le si aplica ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Oachi, nu stiu daca este bine, sau nu, ca dau sfaturi, dar intru asa de mult in poveste si sufar cu cel/cea care isi povesteste crimpeie din viata, incit le ofer fara sa vreau.
    Iti voi spune o scurta poveste. Am intilnit in tren o doamna draguta, placuta, de vreo 45 de ani. Sau poate mai mult. Avea 3 copii si divortase pt ca descoperise ca sotul o insela. Il iubise mult,fusesera colegi de facultate si creadeau ca vor avea o dragoste fara sfirsit. Dintr-o intimplare, sau prin intuitie, ea a descoperit ca era inselata. A divortat. Copiii erau mai mari si acum intilnise un barbat care se indragostise de ea. Era foarte indoita si derutata. Nu stia daca sa intre in aceasta relatie, sau nu, nu mai avea incredere in ea insasi, nu credea ca mai poate fi iubita, i se parea foarte jenant. Un amalgam de sentimente si indoieli.
    I-am dat incredere in ea, am incurajat-o. Pe peron ne-am imbratisat si despartit. Citeodata ma gindesc la ea si sper din toata inima ca si-a gasit fericirea.
    Insa, ai dreptate, pretuiesc si linistea din Canada, faptul ca poti sa-mi traiesc viata fara intereferente.
    Weekend frumos.

    RăspundețiȘtergere
  6. Odille, cred ca daca putem sa ajutam macar cu un sfat, e bine sa o facem. Mai departe tine de celalalt daca vrea sa asculte sau nu. Ma gandesc ca tare sensibila si sufletista mai esti tu ! Dar cred ca ti s-a mai spus :)!

    RăspundețiȘtergere
  7. Oachi, iti multumesc. Marturisesc ca aceasta angajare a mea cu tot sufletul in grijile altora, mi-a adus si suferinta si mari deceptii, dar m-am si bucurat din tot sufletul pt bucuriile si succesele altora. Daca as face un total, eu sunt in cistig.

    RăspundețiȘtergere
  8. Odille... ce bine ca nu ai un job ca al meu...i-ai luat pe toti oamenii fara job la tine acasa

    RăspundețiȘtergere
  9. Cristina C, abia acum am citit comentariul tau. Am avut o experienta si dupa aceea mi-am dat seama ca daca voi lucra cu oamenii , voi suferi ca un ciine si am decis sa ma reprofilez pe computere.
    A trebuit sa fac oficiul de traducator intre conducerea unei scoli si parintii unui copil de romini, abia veniti (nu vorbeau Engleza).
    The social worker si conducerea scolii m-au atentionat ca eu am voie numai sa traduc si nimic altceva, dar ei vroiau sa le ia copilul parintilor si sa-l plaseze intr-un Foster Home (un cuplu strain). Li se parea ca parintii nu au grija de copil.
    Eu nu am putut sa nu ma amestec, am intrat in legatura cu parintii si situatia era exact invers. Parintii isi adorau copilul si vroiau sa-l protejeze. Le-am spus ca vor sa le ia copilul si am vorbit cu conducerea scolii si cu social worker si le-am explicat care este problema. Situatia s-a rezolvat bine. Dar de atunci nu am mai facut traduceri pt ca nu puteam sa respect conditiile pe care mi le impuneau.

    RăspundețiȘtergere
  10. Oachi tu esti in Canada?

    RăspundețiȘtergere
  11. I wish !!!! Poate vreodata voi ajunge si in Canada, Cristina, dar deocamdata stau in Romania , cu toate dezavatajele ce decurg de-aici :) !
    De ce ma intrebi ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Pai te intreb si eu asa... nu stiu de ce... de zapacita cred.
    Daca ai nevoie sfaturi... am lucrat la Settlement and integration services organization... si mai sunt ceva fete pe unele bloguri care m-au mai intrebat cate ceva
    So if you wish... we may help

    Sa stii ca eu am avut o prietena care ii spunea Oachi baieteluilui ei cand era mic...

    RăspundețiȘtergere
  13. Cred ca ai simtit ca ma bate un vant de a pleca din tara :) . Foarte serios, in ultimele luni mi-a trecut prin cap asta de mult mai multe ori ca niciodata! Realist vorbind nu cred ca o voi face ( inca ) . Oricum iti multumesc foarte mult si e bine de stiut, doar incurcate sunt caile din vietile noastre...
    Tocmai ce mi-a plecat o prietena in Canada insa doar pentru 1 luna, dar a zis ca daca ii ies niste treburi va pleca definitiv.
    Asta e. Parca suntem impinsi sa ne luam zborul daca vrem sa prindem niste batraneti linistite !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ocahi, Cristina, se infiripeaza niste planuri :) de emigrare. Oachi, iti doresc sa iei decizia cea mai buna pt tine.

    RăspundețiȘtergere
  15. Odille, nu pot pleca fara pisica mea :) ! Si cum ea nu poate zbura atata drum, cred ca am sa raman:) . Deocamdata !

    RăspundețiȘtergere