Am asistat de curand la o polemica acerba intre doua grupuri de parinti : primii sustineau ca ei sunt pentru incurajarea si laudarea copilului lor indiferent de situatii versus ceilalti care sustineau ca nu dom'le, trebuie sa ii spui copilului daca nu e ok ceva.
Exemplul de la care a pornit cearta isi avea originile in copilariile lor si era fundamentat de o fosta copila careia mamica ei ii spunea ca ea era cea mai frumoasa, cea mai desteapta si ca in general ca ea nimenea nu mai era ....
Intamplarea face ca o stiam si eu pe respectiva, dar nu copila fiind ci la tinerete. Si nu o stiam ca avand ceva realizari de vreun fel ci doar ca batea biserici dupa biserici,duminica de duminica, doar-doar i se vor dezlega farmecele si cununiile (asa-i ghicise ei cineva, ca le avea legate ....) si se va marita si ea odata... Era nefericita ca , desi cunoscuse atatia barbati si o "curtasera" atatia cavaleri, nici unul nu s-a hotarat s-o duca la altar ( poate pentru ca la inceput fusesera prea multi , atfel incat la urma ramaneau prea putini ?!?... ah, am fost rautacioasa...). Acum stau si ma intreb , oare o fi fost ea prea buna pentru toti acei care au cunoscut-o , sau pur si simplu n-a avut noroc ? Intre timp s-a maritat , dar am vazut-o recent mi s-a parut ca arata mai rau ca maica-sa ... "extra extra large size " si cu un aspect total neingrijit si delasator, ca sa nu zic mai mult ( doar isi realizase visul, nu ?) .
Si iar ma intreb : la ce i-o fi folosit saracei fete supraincurajarea aceea fara fundament ?
Si ma mai intreb : cum e mai bine ? Sa-i spui copilului tau ca el e cel mai bun indiferent de ce zic ceilalti ? Sau sa ii spui adevarul ( daca esti in stare sa-l vezi, desigur ...) , precum copilul din "Hainele imparatului " ? Cand e timpul pentru realism si cand pentru incurajare ? Cum le imbini astfel incat sa fie un echilibru ? Exista un echilibru ?
Intre parintii care isi adora odraslele si nu le vad nici un defect si parintii care niciodata nu sunt multumiti de ele , fie pentru ca asa e, fie pentru ca vor sa ii determine sa fie si mai buni, tot mai buni , restul unde se situeaza ? A! Mai exista si categoria celor care nu isi cunosc cu-adevarat odraslele, sau categoria celor care le cunosc dar dau libertate totala de exprimare copilului sa devina el insusi ...
Iubirea poate fi in toate dar n-are a face cu cunoasterea - de sine, a celorlalti ...
Doar veghem asupra copiilor sa le fie bine si intervenim cand apare raul, sau incercam sa intervenim in formarea personalitatii lor, influentandu-le alegerile ?
Ideal ar fi ca parintii sa ii invete sa faca propriile lor alegeri. E ca la pilda cu ”ii învat sa pescuiasca, nu le ajuta decat o zi daca le dau peste”
RăspundețiȘtergereUitam mereu ca intelepciunea are varsta pamantului. Iar noi in anul 2011 tindem sa reinventam roata.
Pai s-o reinventam, ca daca luam de-a gata de la altii totul,care mai e farmecul ?
RăspundețiȘtergereTotusi, la ce te-ai gandit mai exact cu finalul ?