28 iulie 2010

TUNETE.PLUS FULGERE

Azi noapte a plouat intens, cu tunete si fulgere de se despicau cerurile si pamanturile . Mie ploile astea de vara, zgomotoase si intunecate, imi aduc aminte de vacantele la tara, din copilarie.Si au miros de superstitii de copii cu urechea plecata la snoava povestilor de groaza. Ce filme horror pe vremea aia ? Va zic eu, ca primul lucru care te invata bunica atunci cand tuna sau fulgera era ca  Sf.Ilie se plimba cu caleasca sa de foc prin cer  sa biciuiasca necuratii ! Ce explicatii stiintifice ? Parca toate fortele din casa se aliau sa ne sperie cu supranaturalul ca sa fim cuminti ... Ce educatie parentala moderna ??? Cine auzise de asa-ceva ?
Ei si se mai intampla prin vecini sa mai isi dea duhul cate cineva ... Nu stiu cum se facea ca parca de fiecare data , mai ales noaptea evident ... tuna si fulgera:) . Explicatia batranilor ? Desigur, ii parea rau celui trecut la cele vesnice ca a plecat !  Si cum cei mari se adunau toti sa dea o mana de ajutor familiei, sau sa-si aminteasca de cele bune despre cel plecat, noi , copiii prieteni si vecini  si tovarasi de jocuri si nebunii, ne adunam toti peste noapte si dormeam impreuna unde era casa mai mare. Si unde era mai mare, era si mai infricosatoare ... Bagati cu nasul in plapume, pe intuneric, ascultam povestile de groaza cu strigoi si suflete ratacite si ni se facea asa o fricaaa.... de nici la piii....nu mai mergea nimeni pana dimineata :) ! Iar cand haulea cate un tunet si se lumina odaia, sa facea asa o linisteee si instinctiv ne strangeam ca niste vrabii zgribulite pe gard unii in altii.... Ca sa ne treaca spaima, incepeam sa dam drumul la niste bancuri ...anemice si cu noduri...
Linistita, dimineata ne umplea cu un soare cald si incurajator si redeveneam neastamparatii galagiosi si viteji de pe ulita.
Nu stiu daca azi se mai intampla astfel de chestii.  Nu stiu daca se mai spun astfel de povesti.
Dar sunt sigura ca viata la tara nu mai e aceeasi ( pentru cei care au cunoscut-o). Eu ma simt recunoscatoare pentru ca am putut copilari la tara ( fericit, desi nu idilic, cum s-ar putea crede ...).


9 comentarii:

  1. Oachi,
    Ai povestit asa de frumos incit v-am si vazut pe voi copiii cu urechiusele ciulite, ascultind toate grozaveniile si infiorindu-va.
    Eu sunt imbibata cu acest fel de povesti pt ca parintii mei angajau fete tinere de la tara, care sa aiba grija de mine cind eram micuta si parintii la serviciu.
    In afara de faptul ca noaptea imi este frica si de umbra mea din cauza acelor povesti si ca inca dorm invelita pina la nasuc ca sa nu vina Bau-Bau-ul, imi aduc aminte de o alta intimplare.
    Fimitza, fata care avea la un moment dat grija de mine, avea un iubit in armata. Acest iubit ii trimitea scrisori pe care ea le tinea cu mare drag, intr-o cutie.
    Mie imi citea amintirile pe care i le scria iubitul ei, desi nu aveam mai mult de 7 ani.
    Atit de mult mi-am dorit si eu sa am o cutie ca a ei incit pina la urma tatal meu mi-a facut si mie o cutie din lemn. Numai ca nu aveam ce sa pun in ea. Asa au inceput sa dispara lucruri de prin casa, pina cind a disparut si forfecuta.
    Abia atunci m-a intrebat mama mea daca stiu unde este forfecuta si asa a descoperit cutia mea cu minuni. Tot ce nu se mai gasea era in cutia mea de lemn. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Odille, eu cand eram mica si ramaneam singura acasa seara ( se mai intampla, deh...) , aprindeam toate luminile din casa inaintea mea daca trebuia sa ma duc dintr-o camera in alta :)....Iar de fosnetul draperiilor ....brrr...nici nu vreau sa ma gandesc ! Nu era bucurie mai mare ca atunci cand veneau ai mei !
    Noroc ca am crescut :) !

    RăspundețiȘtergere
  3. Oachi, m-ai induiosat cu aceasta postare, aducandu-mi, cu drag mare, aminte de copilaria (vacantele)petrecuta(e) la bunici, la tara...ei, nu chiar, Aiudul era deja un orasel si pe atunci :).
    Parca am dormit prin aceleasi case :)totusi, dupa povesti...
    Si mi-am adus aminte ce frumos a scris Tudor Chirila despre "cand eram copil. Cand eram copil nu tanjeam si nu mi-era dor...."

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim, ai spus Aiud si mi-am amintit de Cheile Aiudului ! Atat de splendide si salbatice! Am fost anul trecut si am ramas impresionata . Pacat ca drumul e pur si simplu calamitat ! Dar poate de asta nici nu ajung multi pe-acolo si zona isi poate pastra farmecul nealterat. Asta mi-a placut mult, in afara de peisaj : izolarea si lipsa galagiei date de lipsa aglomeratiei umane ... Am niste prieteni fani ai zonei, care ne-au dezvaluit niste locuri care altfel nu le-am fi stiut in veci ! De exemplu, cati din tara au auzit de Huda lui Papara ?
    Totusi , uneori e mai bine ca anumite locuri sa nu fie stiute de toata lumea, ca sa poata sa isi pastreze frumusetea intacta ....

    RăspundețiȘtergere
  5. Odille, mai ai cutiuta cu minuni :) ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Oachi, :) :) mai am numai o iconita, pe care mi-a cumparat-o mama mea intr-o excursie cu familia la minastirile din Moldova.O port intotdeauna in poseta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Insa port in suflet acea bucurie a Fimitzei la primirea scrisorilor. Ca o cutie cu minuni.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Odille- Vrei să-ţi scriu eu? Dar mi-e că iei papaă.

    RăspundețiȘtergere
  9. ODLM, stii sa scrii amintiri?


    Cred ca vor fi doua doze de papaaa, una pe care o voi primi eu si una tu, de la Ilinca! :)

    RăspundețiȘtergere