23 aprilie 2011

Ce am mai invatat

Am invatat ca oamenii nu fac doar ce vreau eu, cand vreau eu. Chiar daca ii invat, cred eu,  "de bine".
Am invatat ca si eu ( sau mai ales eu ? ) fac greseli si nici o invatatura in viata nu-mi poate garanta ca nu o sa mai fac. Depinde cat de multe (simt eu ca ) sunt, pe cine afecteaza , cum pot sa le indrept si (mai ales) cum pot sa mi le accept ! Sa ma accept!
Am invatat ca oricat as incerca sa feresc necazuri si dureri de parintii mei, ei vor avea portia lor de necazuri si suferinte pusa deoparte. Si nu le-o pot lua, oricat as dori de mult.
Am invatat ca uneori a-ti dezveli defectele in fata celor apropiati nu-ti garanteaza increderea lor neconditionata, cu tot efortul tau de sinceritate nevinovata. Dupa cum nici marturisirea nu aduce iertarea oamenilor intotdeauna. Parerile de rau in schimb ar putea, daca ai mai avea timp sau cui ... Lui Dumnezeu, da , cu siguranta...
Am invatat ca munca fizica extrema alunga pe  niste planuri tare indepartate orice suferinta emotionala.
Am invatat ca nu trebuie sa fii perfect (in acceptiunea majoritatii) ca sa ai succes . Si nici cu un IQ de geniu. In schimb, trebuie sa fii perseverent cel putin.

Va urma ....

Un comentariu:

  1. .....Oachi, si tocmai atunci cind cred ca stiu, descopar lucruri care-mi rastoarna intreaga piramida construita pe baza unui anumit rationament.
    Am descoperit citeva lucruri importante pt mine:

    - Judecam totul in alb negru, fara nicio nuanta. O fapta era buna, sau era rea si nu exista nimic care sa indulceasca, sau explice o fapta rea. Realitatea mi-o construisem dupa basme si nu intelegeam nicio abatere.
    In realitatea mea ar fi fost imposibil un Fat Frumos, care sa aiba uneori si trasaturi de Balaur, iar Ileana Cisinzeana era perfecta. :)

    Ei bine, am descoperit ca exista nuante, ca viata este foarte complicata si pina nu treci printr-o situatie, nu poti sa intelegi.

    Ca urmare, acum mi sare ridicol sa-mi asum eu rolul de judecator al altcuiva, si nu mai ma chem in camera de judecata, asa de des, nici pe mine. :)

    - Si am mai invatat sa ma bucur de un zimbet bun, de o raza de soare, de un gind bun de prietenie.

    Oachi, multumesc mult pt urarile de Paste.

    RăspundețiȘtergere